psiholog VALENTINA MAHFOUZ, anul II de formare in psihoterapia integrativă ( şcoala Erskine)
O zi toridă. Eu mă refugiez pe o bancă în parc la umbra unui copac şi privesc cu admiraţie copiii mici si mărişori ce aleargă de colo colo ca un furnicar. Ar trebui să mă obosească agitaţia lor, dar mamă a unui băiat de 10 ani am antrenament şi totul mi se pare normal.Imi atrage atenţia un baieţel de vreo 5 anişori care neavand răbdare să-şi aştepte randul la tobogan îi împinge pe ceilalţi iscand o adevarată furtună între părinţi şi copii. Aşteptam curioasă să văd reacţia mamei băieţelului instigator. A sărit din locul unde stătea, şi-a smuls copilul, ia dat câteva palme, dar în acelaşi timp se certa cu ceilalţi părinţi luându-i apărarea fiului. Mi s-a stans inima, aş fi vrut să intervin să-i explic mamei că aceste reacţii necontrolate ale băieţelului au explicaţii şi ar trebui să le descopere. Dar mi-am înfrânat pornirea şi gândul m-a purtat către toate cărţile pe care le-am citit ajutandu-mă să înţeleg reacţiile copiilor noştri.
Copiii în ziua de astăzi sunt altfel, îţi dau mai multe probleme, sunt mai inteligenţi, mai predispuşi la confruntări, mai intuitivi, mai violenţi. Noi părinţii şi la rândul lor dascălii ar trebui să găsim un nou mod de abordare, diferit de vechile modalităţi practicate în trecut.
De ceva vreme, auzim tot mai des de sindromul ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) sau Deficit de atenţie/ Tulburare hiperchinetică. Această afecţiune este mai frecventă la copii şi adolescenţi. Această boală debutează în coplilărie şi poate persista şi la vârsta adultă. Deşi la unii copii sintomele ADHD dispar odată cu înaintarea în varstă, foarte putini prezintă simptome la vârsta adultă.
Manifestările copiilor cu ADHD sunt diverse, mulţi dascăli sau chiar părinţi îi cataloghează pe ce aceşti copii ca fiind ori leneşi, ori prea zvăpăiaţi. Din păcate, multe sunt cazurile în care ignoranţa adulţilor şi lipsa de informare îi poate face pe unii copii să îşi adâncească tulburarea şi să ajungă maturi inadaptaţi şi profund nefericiţi.
Un studiu făcut în ţara noastră în şcoli a dovedit că, în fiecare clasă există copii cu această tulburare. Ca să ne putem da seama cum îi putem recunoaşte, voi reda simtomele după care specialiştii se ghidează în punerea diagnosticului:
– îşi menţine cu greutate concentrarea la lucru şi la joacă
– pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct
– nu respectă instrucţiunile
– nu termină ceea ce au început
– ignoră detaliile
– greşeşte din neglijenţă
– are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile
– evită activităţile care necesită efort intelectual susţinut
– este distras de zgomote exterioare
– aleargă sau se caţără atunci când nu ar trebui
– vorbeşte excesiv
– se agită sau se foieşte
– simte nevoia să se ridice de pe scaun
– este în mişcare, parcă ar fi animat de un motor
Semne ale impulsivităţii:
– răspunde înainte ca întrebările să fie complete
– are dificultăţi în a-şi aştepta rândul
– întrerupe sau deranjează alte persoane
La prima vedere, recunoaştem aceste manifestări chiar şi la copii noştri, deoarece toţi micuţii se comportă uneori astfel, de aceea diagnosticul de ADHD poate fi stabilit numai de un specialist.
Îmi amintesc de o carte citită cu ceva vreme în urmă, scrisă de o scriitoare, doctor în psihologie, Doreen Virtue, cu orientare spirituală care i-a numit metaforic pe aceştia COPIII INDIGO. A scos la lumină partea frumoasă şi constructivă a acestor minunate creaturi.
Făcând un studiu pe aceşti copii, scriitoarea a avut plăcuta surpriză să constate creativitatea, spontaneitatea, IQ-ul ridicat, frumuseţea sufletească ce se ascunde în spatele unor reacţii violente.
De prea multe ori copiii cu ADHD sunt pedepsiţi, certaţi şi batjocoriţi, dacă nu acasă, atunci de profesori şi colegi, până ajung să le fie ruşine de ceea ce sunt. Asemeni unor câini ce au luat prea multă bătaie, aceşti copii umblă adesea cu capul plecat. Multe dintre problemele lor îşi au rădăcinile în abuzurile emoţionale. Deşi este un fapt binecunoscut că alimentaţia influenţează hiperactivitatea, societatea în care trăim promovează produsele prefabricate de proastă calitate şi magazinele fast-food. Industria farmaceutică împreună cu medicii şi cu ajutorul părinţilor ai căror copii au fost diagnosticaţi cu ADHD a recurs la calea cea mai uşoară şi anume: administrarea medicamentelor în locul luptei pentru a găsi o rezolvare naturală.
În America, părinţii unui copil cu ADHD au refuzat administrarea medicamentului RITALIN, supranumit şi PASTILA CARE TE FACE SĂ TE SIMŢI BINE, deoarece acesta asigură aceeaşi senzaţie de detaşare şi bunăstare pe care o dau cocaina sau marijuana şi în schimb, au decis să stimuleze capacităţile cu care fiul lor era înzestrat, prin educaţie. Au refuzat să creadă că acest copil are lipsă de atenţie şi din contră, au constatat că are un surplus de atenţie, iar mintea lui are o viteză mult mai mare decât a multora. Bineînţeles că este un caz fericit, acest copil a absolvit o universitate şi are un job pe măsura capacităţilor sale.
Unii au ales medicamentele pentru aşa-zisa vindecare şi au sfârşit prin sinucidere. Marea majoritatea devin dependeţi de droguri după ce li s-a dat RITALIN, ZOLOFT şi PAXIL. Din fericire, în multe ţări s-a ajuns la concluzia că aceşti copii trebuie să înveţe în şcoli cu programe speciale şi cu profesori pe măsură, pentru ca ei să se simtă acceptaţi de societate. S-au facut programe speciale axate pe exerciţii fizice prin care se urmăreşte pe cale naturală modificarea reacţiilor chimice ale creierului şi a comportamentului. Şi la noi în ţară s-au deschis câteva centre de recuperare pentru copiii cu autism, ADHD sau alte tulburări de dezvoltare.
În cazul copiilor cu ADHD, ei îşi dau seama că nu se simt bine din punct de vedere fizic şi emoţional şi atunci încearcă altceva, cum ar fi mâncatul excesiv, fumatul, cumpărăturile, aventurile sentimentale, navigarea pe internet, practicarea jocurilor video şi urmărirea obsesivă a programelor TV. Aceste activităţi le îmbunătăţesc pentru o perioadă scurtă starea de spirit şi le modifică echilibrul chimic al creierului, dar finalul este dezastruos pentru ei, căzând în depresii cumplite.