Poveste de succes
Intâlnirea mea cu psihologia este una cât se poate de simplă. Dupa ani de profesat într-o meserie la fel de nobilă, m-am gândit că pot mai mult si am ajuns să termin două specializări în domeniul psihologiei: psihopedagogie specială si psihologie. Atunci mi-am zis: asta să fie tot? Fantezia mea era una influientată de personalitatea si munca lui Freud, adica eu, terapeutul, mă imaginam stând cuminte în cabinet si clientul meu pe divanul psihanalitic depănând amintiri din copilărie. Eu am ales o scoală de psihoterapie din putinele oferte care erau atunci pe piata constănteană, si am ales bine.
De ce spun asta? Pentru că am regăsit în psihoterapia integrativă Erskine certitudinea ca voi detine toate instrumentele de lucru necesare, astfel încât să pot aborda în terapie clientul ca un tot unitar, o fiintă unică si irepetabilă, atât cognitiv cât si afectiv, atât comportamental cât si somatic.
Am învătat în toti anii de formare si de dezvoltare personală să am grijă în primul rând de mine, să mă redescopăr, să am respect pentru ceea ce sunt si ce-mi place, să mă reîntorc la o veche dragoste si anume pictura. Care apropo, este o formă de sublimare, un mecanism de autoprotectie cu valoare adaptativă. Am învătat să ascult, să am grijă de nevoile mele în relatie cu mine si cu ceilalti. După tot acest travaliu cu mine însămi, am stiut că, dacă eu pot, vor putea si clientii mei, doar n-am trecut degeaba prin propria ,,noapte neagră a sufletului’’ cum ar fi spus Jung, prin propriul moment de transformare si renastere, atât de firesc înlesnit de formarea în Psihoterapia Integrativă Erskine.
Ce poate fi mai dădător de sens si împlinire profesională, decât să stii că cineva, după ani si ani se gândeste la tine, la cât de ,,prezent’’ ai fost în viata sa într-un moment de cumpănă, de confuzie, la cât de hrănitoare a fost relatia terapeutică astfel încât prezetul său să fie cel pe care si l-a dorit. ,,stiti doamna psiholog, m-am căsătorit, AZI sunt aici: am o familie acum, n-as fi ajuns aici fără dumneavoastră!’’ Mereu le spun că meritul le apartine lor înainte de orice. Sau ,,m-am lasat de droguri, nu mai fumez… urmez o scoală…fac voluntariat si-mi este bine…vă multumesc atât de mult că mi-ati fost alături!’’
Să nu credeti că viata de psihoterapeut este numai lapte si miere. Nu, mai sunt si esecuri, momente când clientii ,,fug’’ din terapie. Momente când stai si analizezi situatia, când te gândesti unde ai gresit? Ce aspect personal nerezolvat al propriei personalităti a interferat cu al clientului? Ce elemente de contratransfer au impiedicat consolidarea relatiei terapeutice? Si astfel o iei de la capăt cu dezvoltarea ta personală. Bineînteles, că de cele mai multe ori, fuga din terapie este doar spaima de a lucra cu tine, cu lucruri pe care îti este dificil să le recunosti, să le confrunti, si nu te simti pregătit să o faci în acel moment.
Încă mă încăpatânez să cred ca tot românul are nevoie să fie îngrijit psihologic de către specialisti în domeniu atunci când traversează o situatie de criză, când suferă o traumă de orice tip, de la moartea pisicii sau a papagalului până la moartea cuiva drag, sau când îi este dificil să înteleagă care este sensul vietii sale.
Dacă ar fi să descriu de ce iubesc această profesie delicată, as spune că descopăr mereu o nesfârsită fascinatie în fiecare client, lucru care mă determină să aduc în procesul terapeutic si foarte mult din mine însămi. Psihoterapia implică cu sigurantă atât mintea, bagajul de cunostinte diverse, cât si inima, spre marea mea usurare, lucruri care duc inevitabil la slefuirea si rafinarea identitătii profesionale dar si a mea ca om.