Revista Somatoterapia Nr. 29 /2008
Sedinta de muzicoterapie cu un adult autist ( PARTEA INTAI)
Traducere dupa HELE HYGSTRUP LUND
Ce poti face cu pacientii autistic? Raspunsul la aceasta intrebare ma determina sa plonjez in ceea ce fundamenteaza credintele mele umaniste, adica:
– fiecare om face un efort natural de a ajunge la o cunoastere personala
– fiecare persoana isi doreste sa fie recunoscuta si iubita pentru ceea ce este
– fiecare persoana are dorinta de a comunica si de intra intr-un context social
Aceste credinte filozofice au devenit punctele mele de referinta in intalnirea mea cu clientii autisti. O parte din psihoza este alegere, dar o alegere inconstienta. Alegerea individuala si in mod particular alegerea constienta este un punct semnificativ in existentialism. Pentru aceasta mi s-a parut important sa dau clientilor mei autisti posibilitatea de a efectua o alegere constienta de a comunica sau de a se retrage. Orientarea mea terapeutica bazata pe relatia cu obiectul si comunicare precoce a copilului cu mama m-a determinat sa ma centrez pe relatia terapeutica client- terapeut. Am folosit muzica ca un instrument terapeutic pentru a intra in aceasta relatie cu clientul.
Peter are 28 ani si nu are nici o expresie faciala. El stie cateva cuvinte, dar nu le foloseste. Sedinta de muzicoterapie consta intr-un joc in doi cu xilofonul. Amandoi lovim xilofonul, cuvintele pe care le folosesc sunt: “ eu vreau sa ma joc cu tine, tu vrei sa te joci cu mine?” cand el imi raspunde afirmativ, incep sa cant acompaniindu-ma de xilofon: “ ma joc cu tine”, “ iti zambesc”, “ te privesc”. Peter nu raspunde la initiativele mele instrumentale, dar reactioneaza la intrebarile mele musicale. Peter experimenteaza surasul si impreuna cu el si senzatia fizica a bucuriei. In general, cand ii ceream sa zambeasca el se retragea intr-o expresie fara emotie. El a experimentat progresiv schimbarea de la o atentie introvertita la o atentie extravertita. Cateodata, zambetul sau era sincer si insotit de bucurie, altadata era doar o grimasa fizica fara emotie. Peter oscila intre surasul meu si surasul propriu. El reflecta surasul sau prin surasul meu, sincer, spontan, plin de sentimente de placere, bucurie, recunostinta si apreciere. Eu am trezit in constiinta lui Peter propriile sentimete de bucurie si joaca, ca si cum eu as fi garantat ca recunosc si apreciez expresia sa la justa ei valoare. In acelasi timp, prin acest suras eu contineam emotiile insuportabile proiectate de Peter. Muzica juca rolul de spatiu intermediar in care sentimentele insuportabile puteau fi proiectate si digerate in mine. Astfel, expresia emotionala putea fi continuta in muzica. Eu ma simteam plin de bucurie si placerea de a rade, asocierea dintre propria mea bucurie si proiectiile lui Peter, un sentiment intens, pentru el, insuportabil, de bucurie pe care eu am incercat sa-l contin si sa-l controlez. Eu ma simteam plin de bucurie, dar mi s-a parut mai important in acel moment sa contin si nu sa exprim cceea ce simt, atat timp cat Peter nu e in masura sa primeasca prin sine insusi si era acaparat de o emotie incontrolabila. Un contact s-a dezvoltat pas cu pas prin intermediul muzicii, intr-un dialog verbal si sonor. Cuvintele din cantec le-am inscris intr-o comunicare verbala structurata, o comunicare cu care Peter putea fi in legatura intr-o maniera concreta si constienta.
Va urma
