Revista Somatoterapia Nr. 28 /2007
Complexul de vinovatie
Autor: psiholog, master Analiza Jung-iana MIHAELA NECULA
O serie de autori abordeaza o data cu complexul de vinovatie si pe cele denumite ‘‘nevoia de pedepsire’’, ‘‘autopedepsire’’ sau complexul esecului.
Expresiile direct manifestate ale complexului de vinovatie – in cadrul interviurilor sau confidentelor cu persoanele care au acest complex atrage atentia, in primul rand, vigilenta acestora in privinta constiintei morale. Foarte repede insa se observa ca individul este incapabil de a face distinctia intre ceea ce este moral si imoral, el fiind incapabil sa-si asume o responsabilitate personala reala.
In evaluarea unei greseli se remarca inversunarea persoanei de a se autopedepsi. Este vorba de o autocondamnare implacabila si permanenta.
Frica de responsabilitate in privinta a ceea ce ar putea sa se intample in urma unui act spontan al vietii cotidiene sau a unei vorbe negandite, antreneaza, pe fondul unei anxietati continue, o inhibitie mai mult sau mai putin completa a spontaneitatii, o frica de cea mai mica responsabilitate acceptata si grija constanta de a medita, de a prevedea totul, de a calcula totul pentru a evita eroarea si consecintele neprevazute ale acesteia.
Destinderea si repaosul sunt rare iar atunci cand exista, sunt culpabilizate. Subiectul nu are dreptul de a fi linistit si de a lasa lucrurile sa mearga de la sine datorita simtului exagerat al datoriei, asa cum il concepe constiinta sa legata de supra-Eu. Puterea interdictiilor loveste dinainte orice libertate a Eului, orice aspiratie la fericirea personala. Toate incercarile directe pentru a relativiza o greseala se folosesc de zidul implacabil al supra-Eului care a sufocat complet si a inlocuit constiinta morala normala.
Orice prezenta sociala, orice privire mai insistenta apar in ochii ‘‘culpabilizatului’’ ca un fel de judecatori care ‘‘stiu’’ sau ‘‘ghicesc’’ chair gandurile cele mai secrete. Individul traieste permanent ca si cum ar fi in fata unui tribunal. Orice nenorocire care se intampla o considera ca venind din partea unei justitii imanente si traita ca o pedeapsa a destinului sau a lui Dumnezeu. Indiferent de nivelul de inteligenta a subiectului, rationamentul in privinta valorii personale este intotdeauna mascat, neclar.
Autopedepsirea se manifesta in toate planurile vietii si persoana se condamna la esec. Se dezvolta astfel complexul de esec, caracterizat prin sase fenomene:
1. minimalizarea si desconsiderarea oricarui succes sau oricarui eveniment fericit care priveste individul;
2. intensificarea si dramatizarea oricarui esec personal;
3. abordarea oricarei situatii de incercare cu un sentiment de angoasa si de certitudine a esecului – esecul este de neinlocuit;
4. acuzarea de sine, dorinta de a se pedepsi se finalizeaza cu autofrustrari, autopersecutii, chair automutilari;
5. conduite constiente organizate in jurul sentimentului datoriei si a rascumpararii personale;
6. provocarea unei sanctiuni ‘‘exterioare’’ si bucuria sau usurarea paradoxala datorate pedepsei primite.
Varsta la care apare acest complex – in conceptia clasica a lui Freud complexul de culpabiliate este legat de cel oedipian. Vinovatia se datoreaza sexualitatii. Angoasa datorata vinovatiei este accentuata de teama castrarii.
Studiile clinice au pus in evidenta si alte origini: culpabilizarea parentala ca metoda de educatie (un astfel de climat educativ care foloseste rusinea si, mai ales, santajul afectiv asupra unui copil constituie mijloace pedagogice care cultiva vinovatia); culpabilizarea masiva a primelor interese sexuale si debutul vietii sexuale in preadolescenta; dramatizarea traumatica a greselilor mici comise de copil scenarizate de parinti pentru a impresiona un copil si a-l face sa creada ca ajunge la inchisoare, sau sanctionarea reala a copilului cu privatiuni mai lungi sau mai scurte; impregnarea precoce cu angoasa pacatului si culpabilizarea gandurilor, obligatia de a spune totul, urmate de represiuni si pedepsiri ale parintilor mai mult sau mai putin sadici; traumatismul precoce datorat unei greseli morale la care a fost agent sau victima, dar considerat in ambele ipoteze vinovat; autoacuzarea si autopedepsirile incepand cu pulsiunile sexuale ale pubertatii insotite de dezvoltarea rusinii de sine, efortul infructuos catre un ideal de ascentism sau de puritate morala; coincidenta fatala intre o initiativa, idee sau angajament personal al subiectului si o nenorocire, accident sau catastrofe care au urmat, aducand subiectul in situatia de a-si impune greseala.
Complexele posibile care il insotesc pe cel de vinovatie sunt urmatoarele: de abandon, de insecuritate, de castrare, de inferioritate.
