Autor: psiholog DIMOFTE LORELE, psihoterapeut sub supervizare în psihoterapia integrativă
Studiul de caz despre care am să vă vorbesc m-a ajutat să imi rezolv cîteva probleme legate de personalitatea mea.
Pentru protejarea identitaţii clientei mele voi folosi un nume fictiv Oana.Are 17 ani ,eleva la Colegiul Pedagogic”Costache Negri”,cls. a-XI,profil filologie intensiv franceză.Am să vă plictisesc cu cîteva date din istoric pentru a putea inţelege mai bine experienţa mea.
A venit in terapie datorită unor traume cumulative suferite pe parcursul vacanţei de vara din anul 2011.Aceste traume în final au condus la depresie,stare care a alarmat familia.Iniţial a avut cîteva discuţii cu psihologul şcolii care i-a recomandat psihoterapie.
Simptomele care i-au dat de înţeles clientei că există o problemă care necesită ajutor de specialitate sunt următoarele:nu mai reuşeşte să fie ea însăşi,nu mai are la şcoală rezultatele cu care era obişnuită.Înainte era o elevă eminentă, acum are rezultate mai slabe,lucru care o ingrijorează.De asemenea nu mai reuşeşte să fie creativă,nu-şi găseşte cuvintele atunci cînd trebuie să facă un eseu,îi este greu să susţină o conversaţie în limba Franceză,lucru care înainte îl făcea cu uşurinţă.Îi este teamă că a uitat această limbă .Nu mai are capacitate de concentrare si atenţie, nu mai are disponibilitatea de a-şi face temele şi din această cauză a rămas mult in urmă.
Traumele cumulative care au condus la această stare au debutat la începutul vacanţei de vară cu decesul bunicului din partea mamei,apoi pe 1 septembrie clienta a suferit o intervenţie chirurgicală la ochiul drept pentru strabism şi totul a culminat cu moartea bunicii din partea mamei in aceeaşi lună.Cu bunicul a avut o relaţie mai rece si suferinţa ei nu a fost foarte mare, in schimb de bunica a fost foarte ataşată, a iubit-o mult şi pierderea ei a lăsat un gol imens în viaţa ei.Totodată a fost prima dată cînd a venit în contact cu realitatea morţii.Pînă la acest moment nu a avut experienţa pierderii unor persoane importante din viaţa ei.Aceste evenimente au pus-o in faţa unor întrebări exisistenţiale:”De ce ne naştem?”,”Care este sensul vieţii?”.În acest moment a pus in evidenţă angoasa morţii, care a atras-o insidios în simptomele specifice depresiei..
Istoric de viaţă:bunica a fost o persoană care în decursul vieţii a suferit mult, a avut o căsnicie dificilă în cadrul căreia a fost agresată atît fizic cît şi verbal.Mama si mătuşa ei au suportat acelaşi tratament din partea părintelui lor.În urma agresiunilor fizice bunica Oanei s-a îmbolnăvit în ultimii ani de viaţă necesitînd îngrijiri la pat,îngrijiri asigurate de mătuşa Oanei.Clienta mea a dezvoltat un sentiment de vinovăţie că nu s-a dus mai des la bunica ei, că nu a fost lîngă ea atunci cînd a păşit în nefiinţă.Am făcut cu ea tehnica “scaunului gol” pentu travaliu de doliu, a purtat o discuţie cu bunica ei, a plîns mult şi a reuşit măcar parţial să-şi ia rămas bun de la ea.Revenind la familia ei mi-a spus că părinţii se inţeleg foarte bine, tatăl este un om bun si blînd care a sprijinit-o întotdeauna pe mama ei.Oana mai are un frate mai mare cu 10 ani,medic rezident la Iasi,si o soră geamănaă care învaţă la acelaşi liceu cu ea ,însă la alt profil.Sora geamănă este mult mai puternică şi mai sigură pe ea.Aşa a fost de cînd erau foarte mici şi concurau pentru atenţia mamei,de cele mai multe ori ea renunţa în favoarea surorii considerînd că merită mai mult să fie în graţiile mamei.(se pune în evidenţă miniscenariul “fă-mi plăcere”).Apoi a revenit la moartea bunicii şi mi-a vorbit de o altă traumă emoţională pe care a suferit-o.Atunci cînd au primit vestea morţii bunicii mama ei a leşinat,lucru care a speriat-o foarte tare.I-a fost teamă să nu işi piardă şi mama, spune acest lucru deoarece au fost nevoiţi să cheme salvarea pentru că mama atunci cînd şi-a revenit a început să vorbească fără sens,nu accepta moartea bunicii,nu îi auzea pe cei din jur.Oanei i-a fost teamă că mama v-a înnebuni.
După această introducere destul de lungă recunosc dar necesară cred eu doresc să vă vorbesc despre elementele de transfer/contratransfer pe care le-am experimentat.Clienta a aşteptat în terapie să-i rezolv în mod magic problemele.Eu la rîndul meu în urma contratranferului meu m-am identificat prea mult cu problema ei şi am intrat în rolul salvatorului.Acest lucru s-a produs deoarece în mod inconştient am regresat la perioada cînd eu eram elevă de liceu.În timpul liceului nu am reuşit să mă ridic la nivelul aşteptărilor părinţilor mei,metaforic vorbind pentru mine anii de liceu au fost “cimitirul tinereţii mele”.Astfel că am intervenit in terapia cu Oana cu prea multe sugestii în dorinţa de a o ajuta să ia note mari, note care ar fi confirmat bunul mers al terapiei.De fapt fără să-mi dau seama , am recurs la un comportament reparatoriu al trecutului meu de elev.La un moment dat făceam următoarea asociaţie note slabe=terapie proastă, lucru care mă frustra.De asemenea am conştientizat că atunci cînd îmi este pusă o întrebare am tendinţa să răspund repede,dacă nu răspund prompt ar fi” ca şi cum aş fi prinsă cu lecţia neînvătată”,de aici dorinţa mea de a veni în întîmpinarea nevoii Oanei de a primi soluţii.Astfel am intrat în rolul de salvator dar am pus şi o presiune suplimentară pe clienta mea,obligînd-o fără să fiu conştientă de acest lucru,să urmeze sugestiile mele,lucru pe care clienta nu l-a făcut.Un alt contratransfer apărut s-a produs atunci cînd m-am plictisit să o tot aud că nu poate să facă schimbări,în acel moment i-am vorbit de marile şi adevăratele drame care se petrec în lume minimalizînd problema ei, lucru care a deranjat-o şi a declanşat momentul de recădere şi ruptură în relaţia terapeutică.
Conştientizînd toate aceste erori terapeutice,am solicitat o intîlnire în cadru extins la care să participe şi părinţii Oanei.Am lămurit cu ea şi cu familia ei toate aceste lucruri,mi-am asumat aceste scăpări şi probleme ale mele.Am luat hotărîrea de a fi mai atentă la nevoile clientei şi mult mai suportivă.În această şedintă mi-am asumat chiar şi riscul de a o pierde ca şi clientă,discutînd cu familia si posibilitatea de a o transfera altui terapeut în cazul în care familia consideră că nu mai merit încrederea lor.
Atitudinea mea sinceră şi onestă a dus la refacerea relaţieie terapeutice cu clienta mea şi din acest moment evoluţia terapiei a fost cu totul alta.
În următoarele şedinte am pus accentul pe sintonizare şi implicare ,utilizînd întrebări de genul,ce simţi.cum simţi ,unde sunt localizate în corp acele senzaţii ,ce gîndeşti vizavi de trăirile tale. Am cerut la un moment dat şi un feedback legat de relaţia terapeutică.Răspunsul a fost următorul ‘’v-am simţit mai aproape ,de asta aveam nevoie de fapt’’.Importante pentru clienta mea erau nevoia de reciprocitate şi impact.Treptat şi-a organizat singură activitatea, a conştientizat că pierderile la şcoală nu sunt atît de mari şi pot fi recuperate şi că atacurile de panică privite acum retrospectiv nu au fost chiar justificate,acestea au împiedicat-o să fie obiectivă în evaluarea realităţii.O altă conştientizare importantă se referă la teama ei de schimbare,de nou,îi plac lucrurile sigure,care le cunoaşte deja.În general este o persoană inflexibilă.Şi-a dat seama că eu de fapt aceste lucruri i le-am spus mereu ,dar ea nu era pregatită să le integreze atunci.Eu ca terapeut am fost desintonizată de clienta mea ,mereu cu un pas înaintea ei.Un moment important pentru clienta mea a fost acela cînd a conceput un eseu de cinci pagini intr-un timp foarte scurt , a lucrat uşor şi cînd mai avea cîteva rînduri de scris şi-a dat seama că i-a luat puţin timp să scrie eseul.A fost un moment de surpriză şi-a dat seama că este pe drumul cel bun şi că informaţiile care le avea depozitate în memorie nu le-a uitat niciodată.
Acum se simte ca o persoană nouă,care este dornică să acumuleze’’ca un burete care absoarbe’’,a conştientizat că fiind relaxată a putut mai uşor să acceseze informaţii din memorie şi să se concentreze.Important atît pentru mine cît şi pentru Oana a fost feedbackul primit din partea familiei care au observat că este mai asertivă ,mai sigură pe ea şi din ce în ce mai deschisă către ceilalţi.
Concluzia pe care a tras-o în urma experienţei pe care trăit-o este următoarea:’’Dacă nu te simţi OK,dacă nu eşti sănătos,dacă nu te accepţi pe tine aşa cum eşti,apar blocaje care nu te lasă să funcţionezi fizic şi psihic la capacitate maximă.A înţeles că nu trebuie să tragă de ea,să-şi rezerve şi momente de relaxare, aînvăţat să-şi asculte corpul şi să respecte nevoile lui’’
Terapia cu această clientă m-a solicitat foarte mult, a agăţat din mine probleme care veneau din perioada adolescenţei,atunci cînd eram în liceu.A fost o terapie cu urcuşuri şi căderi adînci,care m-au speriat şi uneori m-au făcut să mă îndoiesc de calitatea mea de psihoterapeut.
Am învăţat să am răbdare ,să construiesc în timp relaţia terapeutică şi să am încredere în capacitatea de recuperare de care dispune clientul.
Am învăţat să-mi accept erorile, să le identific şi să le lucrez în aşa fel încît din inamic să-mi devină aliat.
Am învăţat să nu-mi mai fie frică de mine.
