Psihologia iubirii-barbatul indragostit de planeta Venus
Un barbat era indragostit de planeta Venus. Intr-o seara, in timp ce visa astfel, cu inima plina de iubire, auzi o voce foarte suava, soptindu-i la ureche:
– Sunt tare emotionata de inflacararea ta si atat de nerabdatoare sa te strang in brate, vino spre mine, vino… Barbatul recunoscu imediat vocea iubitei sale, chiar daca nu o mai auzise niciodata. Planeta Venus observase in cele din urma iubirea lui si raspundea pasiunii sale.
– Dar cum pot sa ajung pana la tine? Eu nu sunt decat un om.
–Urca-te pe aceasta raza de luna si ea te va aduce mai intai pana la Luna. De acolo iti voi trimite o alta raza ca sa ajungi la mine. Barbatul se urca pe raza si ajunse usor pana la luna. Acolo gasi raza lui Venus si incepu sa urce pe ea. Pe la jumatatea drumului ii veni un gand :” Este imposibil ca un om sa paseasca asa pe raza unei planete…” Datorita indoielii care se nastea in el, incepu sa tremure, se clatina si cazu…sfarmandu-se. Inainte de a muri, avu ragazul sa auda vocea iubitei sale care ii spuse la ureche:
-Nu era de ajuns sa ma iubesti si sa ai incredere in mine. Mai trebuia sa ai incredere si in tine, sa ai curaj.
In acest articol vom analiza:
- Cum iubim
- Iubim in functie de atingerea mameiI
- Iubim dupa modelele parentale
- Iubim in functie de atentia primita
- De la iubire la obsesie
Psihologia iubirii sau Cum iubim?
Multi dintre noi am intalnim marea dragoste cu fluturasi in stomac si o avalansa de palpitatii in piept,. Fiecare por al pielii noastre, vibreaza pentru o singura persoana. “A iubi inseamna a lumina partea cea mai frumoasa din noi”, spunea cu maiestrie Octavian Paler. Dar ce ne facem cand acest sentiment sublim se transforma treptat, dar sigur, in povara cea mai grea a vietii noastre? Cand palpitatiile placute care ne faceau sa zambim fara nici un motiv, se transforma in adevarate atacuri de panica, iar corpul nostru este imbacsit de iluzii.? Ce se intampla cand dulcea asteptare se transforma in bolnavicioasa teama ca nu va mai veni? Si ce se intampla cand din iubita mereu prezenta si euforica, ajungi paznicul depresiv al relatiei,? Fa un test psihologic online ca sa vezi cum iubesti
Iubim in functie de atingerea mamei
Din perspectiva psihologiei iubirii, primul nostru contact cu iubirea il avem la nastere. Prima atingere a mamei, prima mangaiere, primul sarut, este prima noastra intalnire cu afectiunea, pe care din acel moment o vom transforma intr-o nevoie, vitala. In continuare, in dezvoltarea noastra ca si copil, adolescent si mai tarziu ca adult, vom invata sa iubim conform formelor de afectiune primite.
Iubim dupa MODELE PARENTALE
O alta forma in care invatam sa iubim in copilarie este in functie de ceea ce vedem in relatia parintilor nostrii. Este primul contact cu intimitatea dintre doua persoane de sex opus. Din experienta lor, ne fixam viitoarele idei despre viata si relatii. Vizualizam zilnic acelasi scenariu care ajunge pentru noi o normalitate, chiar daca in unele cazuri este patogen si distructiv. Chiar si in banalul joc “de-a mama si de-a tata” din copilarie, reproducem relatia parintilor nostri; initial intr-un joc, apoi in viata noastra de cuplu. De cele mai multe ori, inconstient, cautam oameni cu care sa putem reproduce scenariul copilariei noastre. Incercam sa invingem frustrarile copilariei nostre si sa castigam un razboi inceput inca din copilarie cu parintii nostrii.
Iubim in functie de nevoile relationale nesatisfacute
Psihologia iubirii nu se rezuma doar la nevoia de dragoste. Exista nevoia ca celalalt sa vina spre noi. Nevoia de reciprocitate,inseamna sa existe compatibilitate in dragoste. Avem si nevoia de a fi noi insine,. Plus, nevoia de siguranta, de protectie, Aceste nevoi emotionale din copilarie, daca nu sunt implinite, se fixeaza. Devenim sensibili la o nevoie nesatisfacuta. Le traducem la maturitate in comportamente. Certurile dintre parinti, in prezenta copiilor, le produc acestora sentimentul de devalorizare. Mai tarziu acesta genereaza neincredere, atat in capacitatea lor de a se face iubiti cat si in iubire in general. Produc de asemenea nesiguranta si la maturitate , vor cauta la nesfarsit protectie sau o vor oferi in exces. Lipsa de comunicare emotionala din familia copilului, va deteremina neincredere in capacitatea de a se face inteles si va determina o atitudine pasiva. De exemplu, o mama care plange, va incita intrebarea logica: “Mami de ce esti suparata?”. Raspunsul “Nu sunt suparata” va trezi in sufletul micutului un amalgam de contradictii intre perceptiile lui si raspunsul mamei.
Iubim in functie de atentia primita
In cazul fameilor care iubesc obsesiv, acestea traduc in relatia de cuplu si o lipsa de atentie de care au “beneficiat” in copilarie. Acestea umplu propriul gol, introiectat in copilarie, cu o doza excesiva de atentie, protectie si iubire, indreptate insa catre partener.
Un alt aspect foarte important, care influenteaza comportamentul in relatia de cuplu este ideea abandonului. In primii 11 ani de viata, abandonul fizic sau emotional, produce traume care se pot manifesta ca model de comportament. Astfel putem include la acest capitol si clasicul “daca nu…(faci un anumit lucru) atunci nu te mai iubesc”. In acest caz copilul isi asuma o anumita conditionare a iubirii care mai tarziu, se va reproduce sub forma de a face ceva pentru a fi iubit.
Aceste exemple de patternuri sunt doar o foarte mica parte din posibilele influente resimtite de persoanele care dezvolta iubiri de tip adictiv,. Ele sunt menite sa evidentieze influentele modelelor parentale in viitoarea viata de cuplu.
DE LA IUBIRE LA OBSESIE
Psihologia iubirii descrie iubirea care ia o forma patologica. De cele mai multe ori refuzul ideii ca “s-a terminat” transforma acest sentiment exaltant in suferinta. O suferinta pe care la un moment dat o percepem ca pe o anumita stare de normalitate. Plangem, dar nimic nu ni se pare nefiresc, vorbim despre el/ea incontinuu, gatim, dar uitam sa mancam,. Ne cumparam haine si neglije-uri incitante pentru el, incercam sa fim mai bune in tot ce facem pentru el. Intr-un cuvant: viata noastra se rezuma la el. Atunci IUBIM IN EXCES. Unde oare suntem noi in ecuatia asta? Nicaieri. Pentru ca peste tot este el. De multe ori femeile iubesc in acest mod barbati care nu sunt capabili sa iubeasca,. Uneori barbatii sunt pur si simplu speriati de aceasta forma de iubire. Acesti barbati, in afara de faptul ca nu stiu sa ofere ceea ce primesc, nu sunt capabili nici sa primeasca intr-un mod corespunzator sentimente atat de puternice. Ei produc o panica majora partenerei care va incerca la nesfarsit sa ofere cu mult peste puterile ei.
Rolul mastii in iubire
Psihologia iubirii vorbeste despre masti. Inca de la varste fragede ne-am facut un tipar al persoanei pe care ne-am dori-o langa noi. Este imaginea inconstienta a partenerului ideal,, pe care Jung l-a denumit Animus si Anima. Acest tipar l-am imbogatit si l-am restructurat odata cu inaintarea in varsta si experienta. Poate ne-am dorit o persoana atenta, protectoare, iubitoare, glumeata,, intelegatoare,. Poate cu alte caracteristici. Atunci cand ne indragostim,, aplicam pe chipul celuilalt o masca: o masca a acestui ideal,. Este o masca pe care noi insine am construit-o ca mecanism de aparare imporiva dezamagirii,. Este o masca cu ajutorul careia am invatat sa cautam fericirea. Dar proba timpului si a realitatii ,o va distruge incetul cu incetul ,. Atunci cand, insa, refuzam sa o indepartam,,atunci cand frica ne face sa privim la nesfarsit aceeasi falsa realitate, vom trai la nesfarsit aceeasi falsa iubire. Vom simti o reala suferinta creata de propriile noastre iluzii. Ce se intampla cand iubim obsesiv un om care nu se incadreaza in standardele noastre? Ce se intampla cand nevoile noastre nu sunt satisfacute, insa continuam sa iubim omul care le-a suprimat? E simplu: IUBIM obsesiv.
Ce se ascunde in spatele obsesiei in iubire
Frici
Putine stiu insa ca in spatele acestor sentimente si trairi, se ascund lucruri de care nu sunt constiente. Una din aceste emotii este frica cu care confundam deseori aceasta dragoste adictiva. Frica de abandon, frica de singuratate, frica de esec, sunt numai cateva forme de frica care “obliga” la a ramane agatate, de o relatie maladiva.
Lupta
Psihologia iubirii vorbeste si despre lupta. O femeie care in copilarie a dus o lupta cu un tata autoritar si lipsit de afectiune, isi va alege un partener la fel de autoritar si insensibil,. Va ajunge sa reproduca la maturitate teama, frustrarea, si mania din copilarie, incercand de data aceasta cu forte “de om mare” sa invinga modelul barbarului din viata ei. Va continua sa lupte sa castige iubirea pe care nu “a fost capabila” sa o castige in copilarie. Va incerca sa schimbe un om pe care nu a fost capabila sa il schimbe in copilarie,. Nu isi da seama ca un om care nu se poate schimba pe sine, nu va putea schimba alt om. Toata aceasta lupta, ii, va destabiliza din ce in ce mai mult, atat structura psihica, emotionala si fizica . Anxietatea , depresia, agitatia, panica, adictia, lipsa de respect fata de sine, vor determina cefalee, tahicardie, dureri de spate, dureri viscerale, slabirea sistemului imunitar etc, Traducerea trairilor noastre emotionale negative este in corpul nostru.
PRIMUL OM CARE TREBUIE SA TE IUBEASCA ESTI TU
Ceea ce se intampla in viata noastra este o oglinda a forului nostru interior. Ceea ce credem noi insine despre noi, despre meritele noastre, despre drepturile noastre, despre valoarea noastra, se va oglindi in comportamentele si respectul celor din jurul nostru. Psihologia iubirii are niste granite foarte clare.
Nu poti “solicita” altui om sa te iubeasca atata timp cat tu nu o faci. Mecanismul este foarte simplu. “Uitand” sa iti iubesti propria persoana sub masca unui fals altruism, inconstient, induci partenerului ideea ca nu meriti sa fii iubit. Optimismul si respectul pentru propria persoana, si propriul corp vor impune indubitabil si celor din jurul tau respect si apreciere. Iar lipsa lor, aduce lipsa respectului si aprecierii celor din jur.
Normele si “legile nescrise” ale societatii in care traim, aduc de asemenea in comporamentul nostru, atitudini “false” in raport cu noi insine si cu persoanele din jurul nostru. Comportamentele de tip “ce ar zice lumea”, oglinda inconstienta a “ce as zice eu”, ne fac sa ne mintim pe noi insine si sa ne tradam propria persoana, atribuindu-ne singuri o lipsa de respect, si introiectand totodata adevaratele noastre trairi. Mintindu-ne, ne devalorizam si ne persecutam propria noastra persoana.
In dragostea de tip obsesiv continuam sa iubim imaginea ideatica a constructiei noastre imaginare, si continuam sa demonstram acestei “persoane perfecte” ca tindem catre aceasi perfectiune. Ne abandonam propria persoana pentru el, considerand asta ca o iubire suprema. “Femeile care iubesc prea mult” asa cum le numea Robin Norwood, asociaza intr-un mod fals ,modul lor de a sangera sufleteste cu imaginea eroului sangerand pe campul de lupta. De aceea, in capacitatea de a respecta si iubi propria persoana, oglindim de fapt capacitatea de a iubi si respecta pe cei din jurul nostru, implicit partenerul de viata.
