Revista Somatoterapia Nr. 01/2006
TERITORIUL: REALITATEA ESTE O ILUZIE SI O CONSTRUCTIE
Autor: dr.ANDRE MOREAU- BELGIA
Ceea ce noi numim, in limbajul curent, “realitate” este, de fapt, o constructie pe care o elaboram placand de la senzorial pe care-l numim real sau “ceea ce este”. Cubul pe care noi credem ca-l vedem mai jos nu este un volum ci o suprafata plana.
Cubul
Observand figura de mai sus, puteti sa descrieti mai multe aspecte: douasprezece trasaturi intr-un aranjament anume; cele opt laturi verticale si orizontale sunt egale intre ele, precum si cele patru linii oblice. Acestea sunt caracteristicile reale, obiective, sigure. Dar sa pretinzi ca aici se distinge un cub inseamna sa poti percepe la un alt nivel. Eu nu pot sa vad decat linii pe o suprafata plana. Cubul apartine imaginatiei mele, corespunde unei amintiri despre un cub invatat din jucariile mele si la scoala si considerat mai tarziu ca forma perfecta.
Eu proiectez deci acest cub pe acest desen si astfel eu “in-formez”- eu pun forma ( in). Pot, de asemenea, sa privesc acest cub de sus sau de jos. Eu “formez” figura altfel. Se poate, eventual, sa-l vad in miscare: pot sa-l vad invartindu-se sau cazand. Poate ca vad un zar? Se poate deci sa vedem acelasi real in diverse moduri, sub diferite “realitati”. Perceptia este deja o “in-formare” apoi o deformare precum cele sase patrate care formeaza cubul. Cel putin, voi credeti ca “vedeti” sase patrate. Daca priviti cu atentie, nu sunt decat doua patrate. Celelalte sunt rezultatul proiectiei dumneavoastra: transformati cele patru paralelipipede in patrate. Cele doua suprafete patrate pe care le imaginati in prim plan sau in planul din spate au, de asemenea, aceleasi dimensiuni. Totusi, voi nu puteti sa va imaginati aceste doua patrate decat daca faceti mental abstractie de cele trei linii in forma de Y care le traverseaza. De fapt, chiar aceste doua patrate nu exista intr-o singura piesa. Astfel, proiectia va face sa vedeti ceea ce nu exista. Printre altele, putini sunt cei care percep un patrat adevarat, mai mic, in centru, pentru ca el nu face parte din imaginea dumneavoastra despre cub. Aici, aceeasi proiectie va impiedica sa “vedeti” ceea ce exista. Noi realizam proiectii asemanatoare in fiecare zi. Iata un exemplu:
La inceputul formarii mele in Gestalt, intr-un grup de 29 de zile in Olanda, “vedeam” mereu pe Jean ca pe tatal meu. El avea trasaturile si caracterul tatalui meu si ma critica fara incetare. Mi-era frica de el. In a doua saptamana, i-am cerut sa nu-mi mai vorbeasca. Format in psihanaliza in trecut, ma gandeam ca realizam transferul tatalui meu asupra lui. Dupa cateva zile, el imi spune: “Andr�� priveste-ma cu atentie in ochi. Daca tu ” vezi ” pe tatal tau cand ma privesti, inseamna ca nu ma privesti cu atentie, caci eu nu sunt tatal tau. Eu sunt Jean”. L-am privit fix in ochi un moment. Tocmai traisem cea mai puternica experienta de trezire a constiintei din viata mea. I-am spus: “Multumesc, Jean! ” Nu intelesesem acest lucru in sase ani de psihanaliza pentru ca psihanalistul meu nu-mi vorbise niciodata asa. Ca si in cazul cubului, psihanalistul ma facea sa vad ceea ce nu era acolo, tatal meu, si in acelasi timp, ma impiedica sa vad ceea ce era in fata mea, Jean. Majoritatea problemelor dispar nu pentru ca am gasit o solutie, ci pentru ca ne schimbam felul de a privi lucrurile (o alta organizare interna). Se spune ca nu exista probleme, ci numai preocupari. Contrar a ceea ce noi credem, psihoterapia nu consta in gasirea unei solutii la o problema. In acest sistem, putem da sfaturi sau ajuta clientul sa gaseasca solutii. Daca el este bine structurat, aceasta functioneaza uneori, dar daca el este nevrotic (in conflict interior) aceasta esueaza cel mai adesea. Schimbarea terapeutica se obtine cel mai adesea printr-un alt fel de “a vedea” lucrurile, o alta organizare interna, o noua Gestalt, cand devenim constienti ca proiectam o frica dintr-un trecut care nu mai exista intr-un prezent care este diferit. Dar se poate si mai mult. Incercati “sa nu vedeti” cubul timp de 10 secunde cand priviti acest desen. Nu o sa reusiti. Perceptia, adica proiectia este mai “puternica” decat senzatia imediata. Sa extrapolam mai departe: incercati acum sa va aduceti aminte de momentul in care, la scoala, ati invatat ce este cubul. Aceasta trezire a constiintei nu schimba cu nimic perceptia dumneavoastra. Este adesea o iluzie sa crezi ca aducerea aminte a momentului initial (clasa si educatoarea care v-a invatat despre cub, ca in terapie “traumatismul primar” care revine in prim plan) ar putea sa reduca o proiectie sau un transfer care urmeaza. Dimpotriva, comparand perceptia mea cu a celorlalti, devenind constient ca aici si acum ceea ce cred eu ca vad este proiectia mea si deci imi apartine, poate fi terapeutic. Este simplu pentru un cub, dar in ce priveste sentimentele, descoperirea proiectiei nu este la fel de evidenta si deci trezirea constiintei se opereaza mult mai greu atunci cand credinta noastra este pentru noi o “certitudine”. Vom descoperi impreuna ca acest cuvant ” credinta”, in sensul sau cel mai larg, este firul conducator al acestei carti. Vom reveni aici adesea. In “viziunea” noastra despre cub exista deci doua parti. Avem, pe de o parte, senzatia obiectiva a trasaturilor care ating retina noastra si de care noi suntem relativ constienti. Este ceea ce putem numi ” realul”, este ” teritoriul”. Pe de alta parte, noi “credem ca vedem” un cub care ocupa planul apropiat; este “forma”, “figura”, “harta” (vezi mai departe) pentru a citi “teritoriul” care este desenul. Dar noi nu suntem constienti ca noi suntem ” cartograful” si ca este vorba despre o ” proiectie” care ne apartine. Este ceea ce numim, in limbajul curent ” realitatea”, o asociere momentana de trei elemente care-si impart elaborarea, crearea, constructia acestei carti: “teritoriul” (desenul), “harta” si “cartograful”. Noi credem ca “vedem” un cub, dar este de fapt o iluzie. Inconstientul nostru este constituit in mare parte din ceea ce noi nu avem in prezent cunostinta (care nu este neaparat patologic) si pe care noi il proiectam pe ceea ce vedem, auzim sau gandim pentru a-l intelege si uneori deforma. Noi construim lumea care ne inconjoara. Perls, fondatorul Gestalt, traducea acest fenomen prin aceasta fraza care ne lumineaza: ” Noi traim intr-o casa ai carei pereti sunt oglinzi si noi credem ca vedem in afara”. Forma sau figura cubului apare in prim plan. Noi suntem constienti ca vedem un cub, dar noi nu suntem constienti ca noi il cream, doar daca cineva din exterior ne ajuta sa devenim constienti de acest lucru. Aceasta forma poate imbraca aspecte diferite: liniile intr-o suprafata plana, un cub vazut de sus sau de jos, de la stanga sau de la dreapta. In geometrie acest desen este proiectia unui volum pe o suprafata plana. In general, forma nu isi dobandeste sensul decat pe fundalul de care se detaseaza. Fundalul este ansamblul de linii orizontale, verticale si oblice trasate pe suprafata plana a foii. In forma cubului, liniile sunt, pentru ochii nostri, numai orizontale si verticale. Pe de alta parte, daca eu privesc o masina, eu ii atribui intotdeauna patru roti, chiar daca eu nu-i zaresc decat doua sau trei. Acelasi lucru pentru un scaun. Chiar daca nu vad decat doua picioare, ma asez fara teama. Aceasta imaginatie proiectiva este necesara pentru a percepe totalitatea a ceea ce observam. Intr-un anumit fel, eu ma asez pe harta “mea”. In ultimul timp mergeam pe un trotuar cu un prieten care se intorcea acasa, in penumbra serii. Eu m-am impiedicat de o treapta pe care el o cunostea. Eu mergeam oarecum pe harta “mea” despre un trotuar plat si nu pe un teritoriu pe care nu-l priveam, interesat fiind de conversatia noastra. Harta este deci utila, practica si adecvata daca ea corespunde teritoriului. Cu cat ne indepartam mai mult de teritoriu, cu atat mai mult harta este perturbanta, nociva, distructiva, deliranta sau sursa de erori. Noi proiectam trecutul nostru in prezent. Cand privim o persoana, noi proiectam tot timpul ceva cunoscut, eventual inconstient, pe necunoscutul care nu ne apare obiectiv. Noi imaginam despre aceasta persoana calitati sau defecte care ne apartin. Aceeasi persoana poate sa apara ca fiind simpatica, antipatica sau neutra in functie de cel care o priveste. Plecand de la exemplul cubului, noi putem sa ne dam seama cat de mult “realul” este supraincarcat sau deformat de catre “realitatea” noastra.
Vaza si profilurile
Acest desen al “vazei”, creat de teoreticienii germani ai Gestalt terapiei la sfarsitul secolului 19, poate fi perceput in diferite feluri. Majoritatea persoanelor vede aici mai intai o vaza. Aceasta inseamna ca isi fixeaza privirea pe partea centrala alba ca forma sau figura de prim plan si pe cele doua parti ca fundal de pe care se detaseaza figura.
Daca ne concentram atentia pe partile laterale albe, forma care va aparea va reprezenta ” doua profiluri care se privesc ” si partea centrala alba va deveni fundalul.
Ceea ce in limbajul curent, noi numim “realitate” este de fapt o constructie facuta din doua parti: “ceea ce este” obiectiv, aspectul sensibil sau realul si “felul nostru de a-l vedea”. O femeie de treizeci de ani, blonda, cu ochii albastri este ceva obiectif. Acesta este ” teritoriul”. Ea este seducatoare, tanara sau draguta este ceva subiectiv. O putem vedea frumoasa (este o judecata), seducatoare, provocatoare sau discreta, distanta, respingatoare sau desgustatoare?dupa cum privirea vine de la un barbat timid, posesiv, gelos, rece, tandru, pasionat, care vrea sa agate, respectuos, cu dorinte refulate sau din partea unei femei implinite, geloase, “superioare”, cu sentimente materne, rivala, abandonata sau calma. Este o privire subiectiva a unor “cartografi” diferiti. Este “harta”, compromis intre teritoriu si cartograf. Din unghiul din care privim: bogatii exploateaza saracii sau pasivii (saracii) profita de cei care muncesc (bogatii). Acest profesor este autoritar sau are autoritate. Este o catedrala din secolul 13 unde putem vedea numai zidurile negre sau un stil vechi.
Senzatie ( realul, teritoriul ) ? perceptie ( “realitatea”, harta )
Notiunea importanta de retinut din acest desen este aceasta: senzatia vine de la obiect si perceptia vine de la subiect. Acesta trimite pe desen forma care a invatat-o candva si care se aseamana pentru a-i da un sens.
Acesti fiziologisti voiau de fapt sa disocieze senzatia (stimularea senzoriala care atinge retina) de perceptie (formele pe care credem ca la vedem, dar care vin de la noi). Aceasta perceptie este deja o actiune in raspuns la senzatia primara care este pasiva, receptiva. Aceasta perceptie este o activitate care structureaza si da un sens, care apartine persoanei care priveste. Ea da o forma, in-formeaza, dar poate, de asemenea, sa deformeze. Acesti cercetatori, lucrand pe iluziile optice, voiau sa puna in evidenta o a doua forma de invatare alaturi de asociationism care este o invatare progresiva, clasica care se dezvolta dupa o curba care urca progresiv si care apoi atinge o limita maxima. Noua invatare pe care ei voiau s-o puna in evidenta era dimpotriva brusca, instantanee, tocmai prin forma care aparea subit cand subiectul ajungea sa organizeze altfel sensibilul placand de la elementele obiective aduse de senzatia primara pe care noi o numim “realul”, forma. Desenul original al teoreticienilor Gestalt era facut numai cu o linie fina. Se putea proiecta o vaza sau doua profiluri. Am ingrosat in mod voit liniile pentru a putea vedea aici sau proiecta doua vaze, una alba in fata altei vaze negre sau patru profiluri, doua albe in fata si doua negre in spate mai apropiate unul de celalat. Sau doua profiluri de copii, de adulti, de barbati sau de femei, albe sau negre sau ” negri “! Putem, de asemenea, percepe un picior de masa de gradina, un stalp de balustrada, o clepsidra, o cupa, sigla unei secte (perceptia unui medic ce realiza o ancheta despre secte)! Daca privim desenul dintr-o parte, putem vedea o haltera precum un campion de judo din Romania care a asistat la unul din grupurile mele. Este evident ca e dificil sa distingem partea continutului latent, a proiectiilor celui care priveste sau a interpretarilor sale, in privirea pe care o are asupra desenului. Singura certitudine care exista este ca nimic din toate acestea nu exista pe foaie. Este un desen plan, facut din linii negre pe fond alb. Chiar si aceasta este o proiectie. Fondul este alb sau negru? Exista in mod obiectiv chiar un fond si o forma? Exista numai forme albe si negre. Ceea ce eu numesc “realitatea exterioara” sau “adevarul”, “senzatia” sau “ceea ce este”, “realul” sau “teritoriul”. Tot ceea ce este descris mai sus nu este decat proiectia celui care priveste: “realitatea sa interioara” proiectata pe “realitatea exterioara”, “realul”, teritoriul. Este, de asemenea, perceptia descrisa mai sus. Este “harta” teritoriului asa cum este descrisa de fiecare “cartograf”. Aceasta “harta” este ceea ce noi numim “realitate” in limbajul curent. ” Spune-mi ce vezi si iti voi spune cine esti”.
Ceea ce vedem nu este fals. De fapt ma multi “vad” acelasi lucru, dar nu toti. O pacienta care facea multe proiectii nu putea sa conceapa ca nu era o vaza in mod obiectiv. Ea credea cu fermitate ca voiam sa o angajez intr-o judecata suprarealista.
Ceea ce, in limbajul curent, noi numim “realitate” este o constructie sau o iluzie partiala. Este o combinatie a doua parti: pe de o parte datul sensibil pe care l-am putea numi “adevar”, realitate exterioara sau obiectiva sau “ceea ce este” si pe de alta parte proiectia sau realitatea interioara, subiectiva. Ceea ce tocmai am demonstrat utilizeaza canalul senzorial al viziunii. Am putea arata exemple asemanatoare prin canalul senzorial al auzului in ceea ce priveste cuvintele pe care le pronuntam sau la care ne gandim. Putem citi (canal vizual), auzi (canal auditiv) cuvantul “dragoste” sau sa ne gandim la asta (canal mental). Daca auziti notele do, re, mi aveti in mod spontan tendinta sa asociati inceputul gamei cu cantece cunoscute precum “Frere Jacques”, “Aupres de ma blonde” sau “J’ai du bon tabac”. Voi proiectati realitatea voastra interioara pe realitatea exterioara, realul sau teritoriul.
Cuvantul “dragoste” sau orice alt cuvant precum “educatie”, etc. comporta acelasi gen de proiectie. Eu propun la 4 persoane sa scrie spontan primele zece cuvinte pe care le asociaza in mod liber cuvantului “dragoste”. Le cer apoi sa identifice daca dintre aceste 10 cuvinte exista un cuvant comun la toate cele 4 persoane. Cel mai adesea nu exista nici un cuvant comun celor 4 persoane. Am realizat acest exercitiu cu mai mult de o suta de grupuri diferite de cate 4 persoane. De doua ori dintr-o suta s-a intamplat ca un singur cuvant sa fie comun celor 4 persone din grup si acest cuvant era cuvantul “tandrete”. Se intampla uneori sa fie un cuvant comun la 3 persoane si adesea un cuvant comun la doua persoane. Asta inseamna ca noi avem cu totii un dictionar diferit pentru majoritatea cuvintelor. Cuvantul comun (dragoste) pe care eu il pronunt in fata lor este la inceput senzatia, adica ceea ce ajunge pe timpanul urechii la cei 4 participanti (sau, daca cititi acest text, este viziunea pe care o aveti despre acest cuvant; sau, daca va ganditi la el pur si simplu, este reprezentarea mentala pe care o faceti). Este senzatia, in sensul Gestalt terapiei, adica ceea ce ajunge pe timpanul urechii si apoi pe creier, ca mai devreme, desenul vazei care ajunge pe retina dumneavoastra. Perceptia este sensul pe care noi il dam acestui desen sau acestui cuvant. Perceptia, in acest caz, este proiectia observatorului care ii da un sens. Observatorul este cartograful care creeaza harta pentru a intelege teritoriul, pentru a-i da un sens in functie de experienta trecuta.
Cuvantul “dragoste” pronuntat si ajuns pe timpane este realitatea exterioara pe care noi o proiectam si care este diferita pentru fiecare. Cuvantul “dragoste” citit sau auzit are un sens numai pentru un francofon, dar nu si pentru un chinez. Pentru noi cei care vorbim limba franceza, cuvantul “dragoste” are un sens care poate fi foarte diferit pentru fiecare. Ceea ce explica in parte ca este dificil sa te intelegi intr-o relatie de dragoste. Intr-un cuplu, fiecare are o imagine diferita, un dictionar diferit. Din nou, aici, fiecare are o convingere diferita despre acelasi cuvant.
2. HARTA NU ESTE TERITORIUL
Harta este o “lectura” a “ceea ce este”. Este ceea ce noi numim, in limbajul curent, “realitatea”. Noi credem ca este “realul”, dar nu este decat o reprezentare a “realului” pe care noi o numim “realitate”. “Ceea ce este” obiectiv constitue textul, “scrierea”, “realul”, “teritoriul”, de exemplu Franta. “Harta” Frantei nu este Franta. “Harta” reflecta contextul: “cartograful” si felul sau de a reprezenta aceasta tara prin semne conventionale cunoscute de cititor: Franta hidrografica, politica, administrativa, economica, climatica. Nimeni nu va confunda harta si Franta. Totusi, cand in filmul “Dictatorul”, ” Hitler” contempla mapamondul, este dorinta lui de a domina privind “harta”. Cand privim desenul cubului, este deja mai putin evident. Observatorii neavizati cred cu fermitate ca “vad? un cub tridimensional. Harta implica trei elemente. Teritoriul, harta insasi si cartograful, cel care priveste teritoriul. Ea este rezultanta a doi parteneri: “teritoriul” si cel care-l priveste: “cartograful” care-l organizeaza, il structureaza sau interpreteaza pentru a-i da un sens conform cu cadrul sau de referinta deja cunoscut: cunostintele sale, reprezentarile sale, experientele sale personale, asteptarile sale, temerile sau prejudecatile sale. Acest lucru nu era explicat in Gestalt-teorie, dar exista in germene.
1 In psihologie si in psihoterapie
Plecand de aici, noi iesim din Gestalt-teorie si intram deja in Gestalt-terapia fondata de Perls in anii 1930. El a utilizat Gestalt-teoria ca metafora de plecare: imaginea si reprezentarea pe care o facem despre ea; viziunea si iluziile optice. El a avut geniul de a extrapola acelasi proces la nivelul reprezentarii noastre despre lume in domeniul opiniilor, sentimentelor, conflictelor care pot rezulta de aici si mai ales a instrumentelor terapeutice susceptibile de a aduce o schimbare pentru a le reduce. PNL (Programarea Neuro- Lingvistica) descrie acelasi fenomen in mod imaginar: harta nu este teritoriul. Planul unei case nu este casa. Cand vad un om care seamana cu tatal meu, eu ii atribui defectele tatalui meu de pe vremea cand eram copil. Mai mult, daca acest om este patronul meu si daca ma priveste cu severitate in ochi, ma voi simti vinovat si imi va fi frica de un repros sau de o concediere chiar si atunci cand stiu ca nu e tatal meu. As putea chiar sa ma simt paralizat si sa uit lucruri importante sau sa fac gafe care vor duce pe termen lung la concedierea mea. Patronul meu care este in mod real in fata mea devine astfel o ” harta” a tatalui meu. “Harta” (colorata de amprenta tatalui meu) nu este teritoriul (patronul meu) aici si acum in fata mea. Intr-un alt fel, si aici este vorba de o credinta. Acest lucru ramane sau devine o iluzie atata timp cat confundam, in mod constient sau inconstient, credinta sau visele cu realitatea. Acest lucru devine o rezistenta daca sotul gelos persista sa creada ca sotia sa este seducatoare in grup atunci cand ceilalti o percep pur si simplu ca atragatoare, placuta. Este vorba de o proiectie a fricii de a fi abandonat sau respins sau de o dorinta”: o persoana geloasa are adesea ea insasi o dorinta reprimata, este seductibila sau posesiva sau usor tentata de un altul sau o alta. Vedem la ceilalti defecte pe care le avem noi insine. Iata cateva exemple vecine ale acestei diferente de vedere sau de perspectiva.
a. In terapia individuala
In terapia individuala se lucreaza pe harta. Cand pacientul vorbeste despre parintii sai, el imi spune povestea sa despre familia sa, in functie de “realitatea” sa. Cand imi vorbeste de patronul sau, de partenerul sau ori despre parintii sai, el imi spune povestea sa, felul in care el vede lucrurile. Daca-i intalnesc ulterior partenerul, eu aud o alta poveste despre aceeasi familie. Daca-i vad impreuna, incep sa lucrez pe teritoriu, ceea ce este si fiecare poate sa vada. Cum ei sunt implicati, aceasta devine adesea o batalie pentru “adevar” o lupta continua intre ” eu am dreptate”, “tu nu ai dreptate”. Fiecare duce o lupta continua pentru a-si justifica pozitia. Adesea am impresia ca anumiti pacienti, mai ales daca nu se simt intelesi sau ascultati de terapeutul lor tacut, se servesc de terapie pentru a-si consolida pozitia si a-si confirma certitudinile. In terapia individuala, relatia intre client si terapeut constitue un inceput de teritoriu. Se lucreaza pe relatia directa intre client si terapeut. Dar si aici terapeutul este implicat si adesea el distinge cu dificultate partea de proiectie si de transfer a clientului de contratransferul sau, cu exceptia cazului in care se crede neutru, impartial si obiectif sau daca nu confrunta clientul cu proiectiile sale.
b. In terapia de grup
In terapia de grup se lucreaza pe teritoriu. De fapt, in aceasta pozitie, terapeutul poate sa vada in mod obiectiv, caci este mai putin implicat, ceea ce se petrece intre diferiti participanti ai grupului, mai ales cand viata in comunitate implica munca si decizii, asumarea unor responsabilitati, actiuni si reactii. In aceasta situatie, fiecare pacient repeta drama existentei sale. pasivitate, supunere, revolta, motor, executor, spectator al existentei sale, o frana in luarea deciziilor si in actiune, deviere, evitare.
Harta
Teritoriul
Recto
Verso
Ceea ce apare
Ceea ce este
Iluzie
Adevar
“Realitate”
Ceea ce este, “real”
Forma
Fond
Prim plan
Fundal
Subiectiv
Obiectiv
Sotul meu nu ma mangaie bine
Nu primesc bine mangaierile lui. Am ceva cu el.
Nu-l mai iubesc, fara sa indraznesc sa i-o spun
Timpul e trist
Ploua. Nu-mi place acest timp
Toate femeile sunt manipulatoare
Ma las manipulat de femei
Ea este seducatoare
Ma simt atras, sedus, dar neg acest lucru
Toti oamenii sunt la fel, nu se gandesc decat la asta
Toti oamenii sunt la fel. Eu ( femeie ) nu ma gandesc decat la asta ( si spun ca nu pot sa scap de acest lucru )
Oamenii sunt rai
Eu dispretuiesc oamenii
Tu imi inspiri teama
Mi-e frica de tine. Mi-e frica cand te privesc
Acest pacient este rezistent
Acest terapeut nu este flexibil
Tu imi lipsesti
Mi-e dor de tine
Americanii nu au inteles nimic
Eu am inteles totul (mesaj ascuns ignorat)
Nici un partid nu este interesant
Eu ma tem de toti
2. Filozofia ne-a precedat in fiecare etapa a istoriei
In psihoterapie, noi descoperim in mod regulat noi puncte de vedere despre viata, lume, sentimente si comportamente. Mi se intampla adesea sa (re)descopar stramosi care ne-au precedat in descoperirile noastre printre care poeti, scriitori, filozofi, oameni celebri sau ganditori.
a. Bouddha
In meditatia budista originala, noi suntem invitati sa ramanem imobili concentrandu-ne pe respiratia noastra la inceput si apoi progresiv pe tot corpul. Am trait aceasta experienta in India timp de zece zile intr-o liniste totala, zece sedinte de cincizeci de minute fiecare, printre doua sute de indieni, fara devotament, nici adoratie, nici liturghie. Singur cu mine insumi si nimic altceva. Nelipsite sunt gandurile, imaginile care apar, ale mele bineinteles, care nu inceteaza sa invadeze teritoriul din prima pana in ultima zi. Sunt invitat sa le privesc cum trec fara sa ma agat de ele. Totul revine fara incetare ca si cum ma descopeream “agatat” ca de un drog. Amintiri importante din viata mea apar, precum conflicte, apropiati de-ai mei, proiectele mele, frustrarile si dorintele mele. Sunt invitat, la inceputul fiecarei sedinte, sa le privesc venind si plecand fara sa ma atasez de ele. Este o lunga invatare a detasarii sau mai degraba a faptului de a nu te atasa, contemplarea permanenta a lucrurilor care sunt trecatoare.Totul vine si pleaca: durerea (la genunchi), placerea (detasarii), sentimentele. Invat progresiv ca privesc ceea ce ma inconjoara cu ochi de european, timpul pierdut, asteptarea mesei, furia fata de disciplina, trezitul devreme la ora patru dimineata, interdictia de a parasi comunitatea, pierderea identitatii mele (bagajele, pasaportul, banii sub cheie prin contract pana in ultima zi), proiectele profesionale care ma urmaresc fara incetare fara sa pot actiona, descoperirea agitatiei mele in viata (actionez sau ma agit?), privirea intrebatoare si uneori critica asupra indienilor pe langa care merg. Boudda care a trait singur aceasta cautare timp de trei ani in grota sa (pe care am vizitat-o cu emotie si respect) spunea descoperirea sa fundamentala: noi traim intr-o lume pe care o cream. Traduceti: Noi traim mai mult pe harta noastra decat pe teritoriu.
b. Nominalismul din secolul al 13-lea
Acest curent filozofic foarte puternic a traversat toata Europa. El poate fi rezumat astfel: Cuvantul, numele nu este lucrul. Acest curent vine ca o reactie la gandirea filozofica la putere care considera cuvintele ca avand in ele o substanta ce descria realitatea. Cuvantul si realitatea erau acelasi lucru. Nominalismul poate fi considerat ca un stramos al “hartii”(cuvantul care nu este teritoriul (conceptul descris).
c. Secolul luminilor si modernismul
In secolele XVII si XVIII, filozofii iluministi condusi de Voltaire incearca sa respinga absolutismul religios precum si politica (Ludovic al XIV-lea). Ei cautau o viziune mai rationala a lumii, dupa imaginea rationalismului debutant, devenind mai eficace in stiinta si industrie. Accentul este pus pe tehnica. Masinile diminueaza predominarea fortei, deci a omului. Este momentul aparitiei feminismului, cand femeile isi revendica egalitatea. Viziunea lumii devine mai rationala, ceea ce face posibila si favorizeaza abolirea sclavagismului, descalificarea ierarhiilor de dominare si aparitia ideilor democratice. Acesti filosofi cred ca au identificat realitatea mai profunda, fara dogme si credinte diverse. Ei sunt in “paradigma reprezentarii”, unde cuvintele, conceptele sunt realitatea, altfel spus harta este considerata a reprezenta in mod real teritoriul, fara interventia unui cartograf subiectiv. “Axa raului” a lui G.W. Bush ar putea fi o fixare a viziunii lumii si a divinului in perioada modernismului. Harta sa este prezentata ca fiind obiectiva sau reprezentand in mod obiectiv ” realul”, fara a include cartograful si prejudecatile sale. Este o afirmatie prezentata ca fiind obiectiva. In plus, acest mesaj deschis ascunde un mesaj ascuns (de-abia! ): noi suntem axa binelui.
d. Kant si post-modernismul
In secolul XIX, filozofii contesta aceasta paradigma a reprezentarii. Kant, Spinoza si alti filozofi spun: Mentalul formeaza lumea. In aceasta perioada post-moderna informationala sau existentiala, Kant ar fi putut spune: mentalul lui Bush “formeaza” lumea axei raului. Este a proiectie a lui Bush insusi, a convingerii sale, probabil sincere, de a avea dreptate, de a vedea lucrurile obiectiv. Intr-o oarecare masura, (re)incepem sa facem distinctia intre “harta” si “teritoriu” identificand mai mult “cartograful”, mentalul care creeaza harta. Tindem spre o privire mai obiectiva si mai subiectiva totodata, pentru a tine seama de trei aspecte: cartograful este o realitate, teritoriul este o alta realitate si harta este un amestec intre cele doua realitati.
e. Structuralismul si Gestalt-teoria
Noi tocmai am parcurs un lung drum istoric si interior totodata.
Boudda spunea deja: noi cream lumea in care traim. In aceeasi perioada, un proverb tao spunea: daca ramaneti atasati de trecut, viitorul va deveni trecut. Nominalismul aducea o noua lamurire: numele nu este obiectull. Kant venea din urma spunand: mentalul formeaza lumea. Perls, fondatorul Gestalt-terapiei, spunea acelasi lucru dar cu alte cuvinte: noi traim intr-o casa ai carei pereti sunt oglinzi si noi credem ca vedem in afara. Vorbind despre convingeri, eu credeam ca am descoperit ceva nou afirmand : lumea are culoarea ochelarilor vostri. Aceste moduri diferite de a vedea lumea sunt foarte importante caci ele ne permit sa intelegem mai bine cum religiile, rasele, natiunile, oamenii de stat vad lumea intr-un mod atat de diferit ca razboiul devine inevitabil. Viziunea unui evreu si cea a unui arab despre Ierusalim vor ramane diferite si fara posibilitate de impacare atata timp cat fiecare nu va ajunge sa vada punctul de vedere (harta) celuilalt si sa abandoneze harta sa despre acelasi teritoriu.
3. Cartograful si credintele sale: lumea are culoarea ochelarilor vostri
In majoritatea religiilor, viata, lumea sunt privite ca in desenul vazei. Dincolo de cunoscut, de evident, de ceea ce sare in ochi, umplem golurile cu istoria noastra. “Si omul l-a creat pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa.” (Nietzsche). Dincolo de istoria cunoscuta, noi cream ” istoria umanitatii” cu Biblia: Adam si Eva, ingerii si demonii, Sfanta Treime, revelatia, o parte importanta din ceea ce i se atribuie lui Isus Hristos, miracolele, invierea, Nasterea preacurata a Fecioarei Maria. In istoria cunoscuta, noi cream credinte gata facute care devin evidente acceptate precum legendele si povestile pentru copii: dovezile existentei lui Dumnezeu care nu-i conving decat pe credinciosi, datoria marturisirii, prezenta divinitatii in nafura, cruciadele si “datoria amestecului in treburile altora” in epoca, din partea papilor, a Sfantului Bernard, a Sfantului Ludovic (Ludovic al IX-lea), cruciatii, toata Biserica si “Sfanta Inchizitie”, dar si infailibilitatea papei, datoria supunerii, celibatul preotilor, sechestrarea voita a calugarilor in juramintele de saracie, castitate si supunere. Este mult diferit de legenda Sfantului Nicolae sau a lui Mos Craciun? Se foloseste coranul pentru a justifica sechestrarea femeilor in haremurile de altadata sau in Afganistan, in Iran. In ce priveste purtatul voalului sau a burka, lovirea cu pietre pana la moarte a femeii adultere (de ce nu si a barbatului!) sau amputarea mainii pentru hoti, putem gasi argumente pentru sau impotriva in coran sau in fatwa dupa privirea cartografului. In multe descrieri ale acestei carti, am propria mea privire de cartograf si aceasta privire variaza de la o epoca la alta din viata mea. In neputinta sau in setea sa de putere, omul incearca sa se identifice cu un “Dumnezeu atotputernic” pentru a obtine un Dumnezeu domestic. : “Daca Dumnezeu este cu noi, cine este impotriva nostra” spunea Sfantul Paul. Acest limbaj din Biblie permite credinciosilor de orice religie sa ucida infidelii sau cei acuzati ca ar fi: injunghiatii din satele algeriene, femeile sub regimul taliban, sclavii de altadata luati de arabi sau de americani. De la balconul unde scriu aceste randuri, contemplu frumosul castel fortificat al lui Godefroid de Bouillon, unul dintre eroii istoriei noastre, conducatorul primei cruciade, mare terorist al arabilor sub pretextul ca mergea sa elibereze mormantul profanat al lui Hristos care nu-i ceruse nimic. Aici puteti vedea culoarea propriei mele harti pentru a va vorbi despre acest om pe care-l admiram in copilarie si pe care-l vedeam intr-un mod neutru pana in prezent, inainte de a-l “descoperi” acum terorist. Poate ca descendentii sai vor fi adusi in fata tribunalului penal international pentru a despagubi descendentii arabi ai victimelor din trecut.
Biblia este cartea cea mai cunoscuta, cea mai publicata, cea mai raspandita, cea mai interpretata, dar cea mai putin citita. Este cazul meu. Nu am citit-o niciodata in intregime. La fiecare etapa din viata mea, citeam texte diferite din Biblie, in functie de motivatiile mele de ordin emotional in principal. In adolescenta mea, in cautarea unui ideal care sa dea un sens vietii mele (nivel emotional), eu cautam suporturi istorice (mai rationale) credintei mele sau personajelor ideale cu care ma puteam identifica: Moise, Cantarea Cantarilor in evanghelie cand eram indragostit, profetii si mai ales Isus si, intr-un timp, Sfantul Paul, soldatul lui Dumnezeu. Pe la vreo douazeci de ani, cautam aici reguli (rationale) pentru conduita mea in viata (nivel emotional) si argumnete pentru a-mi consolida credinta. Demers deja mai rational. Pe la treizeci de ani si mai tarziu, fiind eu insumi in indoiala credintelor mele (nivel emotional), cautam aici contradictiile, sub nobila vocabula (rational) a unei “puneri sub semnul intrebarii”: Isus mai autonom si mai resposabil in opozitie cu Moise mai acuzator (cele zece porunci) si totalitar, apoi cele “douazeci de secole de impostura” ale bisericii (ale Sfantului Paul) fata de mesajul lui Hristos: dominatiile, cruciadele, inchizitia, autoritarismul autocratic al papilor, etc. Aceste argumente “rationale” nu erau decat felul meu de a sufla peste fumul focului (emotional) indoielilor mele (nivel emotional), peste lupta mea interioara pentru a-mi justifica revolta fata de sclavia (relativa si voluntara) religioasa primei jumatati a vietii mele. Sclavia, revolta si indoielile sunt focul (nivel emotional). Argumentele “impotriva” nu sunt decat fumul (rational). De aici am inteles: ” Gandim cum traim ” unde emotia este primara. Nu traim cum gandim. Argumentele rationale nu sunt decat o justificare. Opozitiile intre popoare, religii, etnii sau oameni sunt (ca “realitatea” descrisa in capitolul I) constructii ce pleaca de la prejudecatile noastre sau de la experientele nostre anterioare: supunerea, revolta, nevoia de a domina sau de a avea dreptate, fragilitatea in fata frustrarilor, urile seculare, dificultatile de “a face doliul” asteptarilor nostre imposibile, temerile magice sau reale, sentimentul nostru de inferioritate, beneficiile sperate (bani, minerale, petrol), etc. Toate aceste cauze ale actiunii sau razboaielor sunt rareori constiente, adesea necunoscute sau ascunse si justificate de argumente rationale parazite care acopera si fac invizibile cauzele lor profunde.
Cand Bush anunta ca trebuie protejat petrolul irakian pentru ca este bogatia poporului, exista o parte de adevar, o parte de minciuna si o parte de ipocrizie. Daca argumentul merge, este probabil o buna strategie de “hipocratie”: puterea prin ipocrizie. Tot harta mea!
Irakul si Sadam Hussein este teritoriul unic. Nu sunt doua. Harta Irakului lui Bush este incarcata de arme de distrugere masiva. Totul se petrece ca si cum el ar fi facut razboiul impotriva hartii sale, o harta perimata. Harta lui Chirac nu avea bombe fiind in acord cu inspectorii actuali ai ONU.
In progresul meu personal, am constatat un paralelism revelator in tendinta mea de a vrea sa explic totul, in psihoterapie precum si in religie. Pana la 30-40 de ani, traiam, fara sa-mi dau seama, sub un fel de fobie a vidului. Ma simteam impins de o nevoie “obsesiva” de a explica totul: Dumnezeu si inconstientul. Ma simteam oarecum putin inferior cand nu aveam un raspuns la toate, sau ignorant, caci ceilalti, poate clientul meu, cunosteau acest raspuns. Voiam sa fiu si sa ma arat competent. Cand la 40 de ani am intalnit Gestalt, am renuntat destul de repede, da, acesta este termenul potrivit. Am putut sa abandonez aceasta nevoie aproape sistematica de a explica totul. Am putut sa-mi pun sub semnul intrebarii credintele religioase, dogmele mele religioase precum si cele terapeutice. Am putut accepta limitele stiintei, medicinei, psihoterapiei, religiei, propriile mele limite sau chiar ignorantele constiente fara a ma simti diminuat. Am realizat un pas urias in ceea ce as numi acum acceptarea, renuntarea, capacitatea budista de a nu te atasa, abandonul mecanismelor de aparare. Lucrurile imi apar mai simple, mai clare, mai putin complicate, mai sofisticate, mai putin intortochiate, la fel in viata curenta, in dragoste, in relatiile umane, in spiritualitate precum si in psihoterapie. Si am plecat la drum in explorarea lumii ca om liber de aceasta data, fara sa ma simt un “liber cugetator”, o alta religie. Si timpul trece si anotimpurile trec si ele. Totul vine si pleaca. Lucrurile sunt trecatoare.
4. A acorda- a dezacorda
PNL a aratat forte bine ca existau mai multe feluri de a “vedea” acelasi lucru.
“Acordorii” vad jumatatea plina a paharului: vad cu prioritate partea buna a lucrurilor, legaturile care leaga lucrurile sau oamenii, aduna, apropie punctele de vedere, propun solutii.
In politica precum si in religie exista, de asemenea, acordori (adesea “porumbeii”) ei desacordori (adesea “soimii”, nesatisfacuti sau agresivi, pe care-i intalnim in partidele de extrema dreapta sau de extrema stanga). Felul de a vedea (“realitatea”) determina comportamentele corespunzatoare. Dezacordorii ii critica pe ceilalti si au convingerea ca au dreptate. Ceea ce le atribuie dreptul de a decide ca ceilalti se inseala si de a-i zdrobi, daca sunt convinsi ca-l au pe Dumnezeu de partea lor.
5. Frizerul din Arizona
Bill ajunge in Vestul salbatic. Trece pe la frizer si il intreaba: ” Este frumos la dumneavoastra. As dori sa ma instalez aici. Cum sunt oamenii pe aici?” Frizerul il intreaba: ” Dar pe la dumneavoastra cum sunt oamenii?” El raspunde: ” Sunt amabili, primitori, foarte activi si se ajuta mult intre ei”. Frizerul raspunde: ” Aici o sa gasiti multi oameni la fel.” Cateva zile mai tarziu, Bill isi astepta randul. Un alt calator intreaba: ” Am venit sa ma instalez aici. Cum sunt oamenii locului?” Frizerul intreaba: ” Dar pe la dumneavostra cum sunt oamenii?” Calatorul raspunde: ” Execrabili, niste banditi care nu respecta nimic. Fiecare pentru el.” Si frizerul ii raspunde: ” Ei, bine, o sa intalniti multi oameni la fel si aici.”
6. Harta cenusie a depresiei
Cand suntem deprimati, totul este cenusiu: parintii sunt batrani, profesorul este plictisitor, timpul este urat, mancarea n-are nici un gust, placerile obisnuite nu mai prezinta interes, sotul este plictisitor, proiectele sunt mai putin atragatoare, timpul trece greu, plictiseala se instaleaza, cotidianul diminueaza dragostea. Uneori cautam paradisuri care sa ne satisfaca: alcoolul, drogurile, libertinajul distructiv, jocurile, cheltuielile neobisnuite, pasiuni extraordinare. Adesea nu ne dam seama de culoarea cenusie a ochelarilor nostri. Suntem convinsi ca lucrurile sunt sumbre. Refuzam antidepresivele prescrise de medic sau terapia sugerata de cei apropiati. Lumea este asa, eu nu pot sa fac nimic. Eu nu am nimic de schimbat la mine. Cei mai buni indici care ne pot confirma depresia sunt insomnia de seara, oboseala de dimineata, lipsa apetitului sau dorintei in viata.
7. A (Re)construi trecutul
Multi oameni de la noi il admirau pe Hitler, dar si-au schimbat parerea cand au aflat de crimele impotriva opozantilor si evreilor.
Este poate o noua lectura, o noua harta a trecutului in favoarea luminarii prezentului.
” In luna de miere, ea nu putea sa traiasca fara mine. Ea voia sa fie cu mine tot timpul. Eu ma simteam valorizat. Gaseam ca este ceva minunat, in sfarsit, mai mult sau mai putin. Acum, ma sufoc si imi dau seama ca aceasta inchisoare a inceput atunci. Nu eram constient de asta, dar in sinea mea, eram constient de ceva.” Eric se exprima astfel dupa douazeci de ani de casnicie, in momentul in care o intalnise pe Francine. ” Credeam ca sunt indragostit de sotia mea. Acum descopar ce este dragostea.” El vrea sa divorteze rapid. Este totusi momentul sa astepte pentru a valida o decizie importanta. Harta risca inca sa se schimbe daca ea variaza adesea. Si aici putem evalua importanta majora a cartografului in interpretarea (harta) trecutului (teritoriul). In adolescenta si adesea pana la varsta adulta tanara, noi reprosam parintilor nostri toate suferintele pe care le traim acum. Dupa un travaliu de doliu care se poate realiza in douazeci de minute, se intampla in mod frecvent ca privirea pe care o avem asupra trecutului sa se schimbe rapid si asa de mult incat ajungem sa terminam in acesti termeni: ” In fond, tata, am avut sansa sa te am. Te iubesc, tata.” Lacrimile sunt atunci frecvente si la ceilalti participanti din grup.
8. A crea amintiri
In momentul crizei de pedofilie din Belgia, incestul devenise la moda. Multe femei au putut vorbi de experientele lor traumatizante. Altele au avut indoieli si au inceput sa interpreteze evenimente neclare sau uitate. “Moda incestului” i-a conectat pe terapeuti de trecutul indepartat. Aceasta a indus probabil “amintiri incestuoase” la femei care nu se gandisera niciodata la asta. In acelasi mod, daca voi cautati complexul lui Oedipe, il veti gasi intotdeauna sau cel putin niste urme. Cu ocazia lansarii terapiei renasterii (rebirth), femeile si barbatii au “retrait nasterea lor” in timp ce pana atunci nimeni nu vorbea despre asta. Cand avem indoieli si cautam, le transformam in certitudini. “Experientele apropiate de moarte” la persoanele revenite la viata au fost adesea interpretate ca o dovada a existentei vietii de dincolo, a unei vieti dupa moarte, a paradisului (lumina alba perceputa de cei care au trecut pe acolo).
9. A redefini prezentul
Denise este oarba la comportamentele sale. Ea este confruntata in partea ei de responsabilitate in conflictele pe care le creeaza acasa si care sunt asemanatoare cu cele pe care le repeta in grup. Ea raspunde printr-un ” da, dar … “. Ea asculta ceea ce i se zice, dar redefineste lucrurile in felul sau pentru a justifica ceea ce face si pentru a avea dreptate. Este ceea ce se numeste in analiza tranzactionala a face “redefinirea”. Adesea, aceasta consta in a da vina pe celalalt si in evitarea de a deveni constienta de partea sa de vina in conflict. In descrierea (harta) conflictului (teritoriul), partea cartografului este atunci mai mare decat ceea ce inteleg persoanele neutre in conflictul propriu zis (teritoriul). Persoana ramane cu punctul ei de vedere, in prejudecatile sale, in dreptul sau. Schimbarea este atunci dificila. Intr-un grup, invit atunci persoana sa asculte punctul de vedere al celorlalti, fara sa raspunda, sa scrie dupa sedinta ceea ce a auzit fara sa interpreteze si sa aduca raspunsul numai a doua zi in grup.
Fragment extras din Vivre ma vie ici et maintenat. La Gestalt- therapie, chemin de vie Ed. Nauwelaerts (B) et Frison Roche (Paris). Traducere din franceza in limba romana de Virginia-Smarandita Braescu, Viata mea aici si acum. Gestalt terapia, drumul vietii, editura Trei, Bucuresti, 2005.
Teritoriul, harta si cartograful, sept 2004/Roumain/Textes/Virginia/Groupes en Roumanie/PC1
