Revista Somatoterapia Nr. 10/2007
Functiile « mamei bune »
Autor: psiholog, master Analiza Jung-iana MIHAELA NECULA
Exista 7 functii de baza ale mamei (Killen Heap), care sunt strans legate una de cealalta si se pot intrepatrunde pana la un anumit grad. Aceste functii sunt:
1. Abilitatea de a percepe copilul in mod realist
Modul in care este perceput copilul are urmari importante pentru atitudinea si comportamentul fata de el. Cu cat este perceput mai realist, cu atat mai mult apropierea de el se va face intr-un mod adecvat nevoilor si potentialului lui. O percepere relativ realista este in concordanta cu calitatile observabile ale copilului si ‘‘motivele’’ copilului aparute din diferite nivele ale dezvoltarii lui.
In primul rand, mama poate atribui copilului propria ei agresiune, ostilitate si agresivitate. Apoi poate percepe copilul ca fiind agresiv, amenintator, prost sau nebun. Aceasta percepere distorsionata a copilului poate fi observata de la o varsta frageda.
In al doilea rand, mama poate atribui copilului calitati pe care ea le-a observat la persoanele cu care a avut relatii stranse inainte si din partea carora a avut dezamagiri si pierderi. Copilului i se pot atribui calitatile negative ale concubinului avut mai inainte. Mamele pot manifesta sentimente negative in moduri mai mult sau mai putin directe.
Este necesar sa se observe daca copilul este perceput in special negativ de la nastere sau daca i se atribuie calitati negative in urma unei crize prin care mama a trecut. Cu cat perceperea copilului este mai negativa si mai de lunga durata, cu atat mai mare este pericolul pentru copil atat din punct de vedere emotional, cat si fizic.
In cazul unui abuz sexual copilul este perceput ca seducator si ca purtand responsabilitatea si vina pentru abuz. Comportamentul sexualizat, invatat si dobandit nu este atribuit abuzului sexual ci , mai degraba, nevoii inerente a copilului de activitate sexuala. Copilul este condamnat si acuzat de ‘‘sexualitate patologica’’ iar adultul este nevinovat.
Unele mame percep copiii cu nevoile lor ca pe o anexa a lor. Lipsa perceperii copilului si proiectarea propriilor nevoi asupra lui, limiteaza posibilitatile copilului de dezvoltare a securitatii de baza si a autonomiei. Alte mame aproape ca nu il observa ca pe o personalitate de sine statatoare.
2. Abilitatea de a accepta ca este responsabilitatea adultilor sa satisfaca
nevoile copilului si nu invers
Mamele sunt cele care ar trebui sa satisfaca nevoile emotionale ale copilului, nevoile de ingrijire, liniste si apropiere. Multe mame au perceptii opuse si foarte nerealiste in ceea ce priveste nevoile pe care le are un copil. Este vorba de mame care se asteapta sa primesca de la copil intelegere, liniste si ajutor, lucruri pe care ele insele nu le-au primit de la viata. Aceasta se observa de timpuriu, de la varsta de 2-3 ani. Ei isi asuma responsabilitati fata de parinti, fata de frati si fata de ei insisi, ceea ce din punct de vedere al dezvoltarii are un mare pret. Uneori mamele au asteptari neadecvate si manifesta rezistenta la dependenta copilului de ele.
De la multi copii se asteapta sa fie o salvare a mamei imediat dupa nastere, se asteapta ca ei sa rezolve problema legata de alcool sau drog a mamei. Faptul ca propriile nevoi ale mamei sunt centrale in relatia mama – copil, duce la cereri nerealiste si o lipsa de respect fata de nevoile copilului.
3. Abilitatea asteptarilor realiste fata de colaborarea copilului
Aceste asteptari privind colaborarea copilului joaca un rol decisiv in dezvoltarea sa. Asteptarile pot stimula, provoca si confirma. Cu toate acestea pot fi prea mari sau prea mici si, in consecinta, sa duca la sentimente de insatisfactie sau lipsa de stimulare. O asteptare relativ realista este in concordanta cu varsta copilului, resursele si dezvoltarea sa depinzand, printre altele, de cunostiintele mamei despre copii, asteptarile si pretentiile pe care ele insele le-au trait.
Copilul mai poate fi expus la cerinte extrem de nerealiste si de mari, confirmand astfel mamei rolul ei de parinte atunci cand copilul reuseste sa traiasca in conditiile unor asemenea pretentii. Copilul traieste cu toate acestea sentimentul unui accept conditionat.
Consecintele asteptarilor mari si adesea rigide care nu concorda cu nivelul de dezvoltare a copilului si potentialul lui si carora copilul nu le poate face fata, sunt acelea ca mamele se simt deseori frustrate si-si revarsa mania pe copil. Ele pot reactiona prin respingere si abuz verbal si fizic. In afara de sentimentul unui esec, copilul se simte respins si pedepsit pentru motive de neinteles, ingreunandu-i dezvoltarea.
Pe de alta parte, mamele pot infantiliza copilul cu asteptarile lor prea joase. Ele pot subevalua abilitatea fizica si mentala a copilului si, in consecinta, sa impiedice copilul in a-si folosi potentialul de care dispune.
4. Abilitatea de a se angaja pozitiv in interactiunea cu copilul
Este hotarator pentru copil ca mama sa fie capabila sa se angajeze pozitiv in relatia cu el, in dezvoltarea, invatarea, jocul, tristetea si bucuriile lui . Un angajament predominant pozitiv este in concordanta cu nevoia copilului de ingrijire, de a i se raspunde, de stimulare, de structurare si fixare a limitelor initiativei. Este foarte important ca mama sa-l accepte pe copil asa cum este si sa-i faca placere asa cum este el.
In cazul neglijentei copilului, se pot observa 2 modele diferite privind angajamentul mamei fata de copil : angajament negativ sau lipsa de angajament. Angajamentul negativ denota respingerea, critica, cuvintele si actiunile care pedepsesc. Lipsa angajamentului poate duce la un atasament nesecurizant. Pe de alta parte, angajamentul puternic poate sa impiedice copilul sa se dezvolte mai departe.
5. Abilitatea de a avea o relatie empatica cu copilul
Abilitatea mamei de a se pune in locul copilului, intelegerea modului in care acesta experimenteaza situatiile si nevoile, este decisiva pentru gradul in care mama este capabila sa raspunda copilului, nevoilor sale si sa se abtina de la revarsarea frustrarilor vietii zilnice, a stresului asupra copilului.
Abilitatea de a-si face griji realiste in ceea ce priveste copilul este importanta pentru rolul mamei si determina capacitatea de a ingriji copilul atat fizic cat si emotional. Daca mama are o empatie pentru copil, ea se simte ingrijorata in mod real, in timp ce lipsa empatiei va fi o trasatura continua, inradacinata in personalitate, ce poate afecta intreaga functionare paterna.
Empatia este, de obicei, legata de abilitatea de a fi in legatura cu cineva si de a-si reaminti propriile experiente si sentimente. Ea este dependenta la randul sau de atasamentul timpuriu al parintilor.
6. Abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor de baza ale copilului,
inaintea celor proprii
Nevoile sunt cele care trebuie sa fie satisfacute pentru ca un copil sa se poata dezvolta fizic, emotional, intelectual si social. Este vorba de nevoile copilului mic de ingrijire regulata, hrana adecvata, stimulare, securitate si stabilitate. La varsta de 2-3 ani apare nevoia de a explora mediul in imprejurimi sigure, previzibile, iar la 4-6 ani aceea de a se juca si de a avea compania altor copii in acest cadru sigur. Daca mamele vor satisface aceste nevoi ale copilului, putem presupune ca propriile nevoi nu sunt atat de importante incat sa nu le poata da la o parte.
Mamele care nu au abilitatea de a-si aminti experiente din copilarie, ar putea primejdui viata copiilor mici si expune copiii mai mari la situatii provocatoare de trauma si anxietate. Aceasta functie importanta, la randul ei, are legatura cu abilitatea mamei de a vedea o relatie intre comportament si urmari.
7. Abilitatea de a-si infrana propria durere si agresivitate fara a o rasfrange
asupra copilului
Un anumit grad de abilitate de a tolera conflictele si frustrarea este decisiv in rolul de mama. Este inevitabil ca si copiii sa le frustreze pe mame. Conflictele si frustrarea intre parti, la fel ca si cele avute in afara familiei, pot sa se rasfranga asupra copilului cand abilitatea de a prelua conflictul si frustrarea este limitata.
Multe mame par sa aiba o atitudine de agresiune continua fata de orice si oricine. La multe dintre acestea se poate observa o comportare prin care ele provoaca copilul la o reactie violenta, atunci cand acesta manifesta o forma de comportament pe care insasi mama a provocat-o. Unele mame pot parea sa fie foarte controlate in ceea ce priveste agresiunea. Ele pot fi insa convinse ca este drept sa pedepsesca copilul si isi pot justifica cu tarie folosirea violentei fata de copil.
O relatie conjugala conflictuala, experienta lipsurilor sau conflicte in munca si somajul pot sa se rasfranga asupra copilului, el fiind prezent, disponibil, fara aparare, uneori chiar provocator, facut parca pentru a fi paratrasnet in asemenea situatii.
