Perspectiva holistica in psihologia actuala
Parcursul psihologiei a urmat traseul istoriei umanitatii, evolutia ei ca stiinta fiind o oglinda a dinamicii câmpului ei de cercetare – fiinta umana, in relatia cu ea insasi, cu semenii si cu Universul.
Psihologia s-a bazat pe observatie si experimentare, folosind metode specifice, in functie de sistemele teoretice adoptate. Au existat astfel diferite orientari, fiecare dintre ele având modalitati proprii de explicare a fenomenului uman si de abordare terapeutica a individului sau grupului.
Inceputul psihologiei ca stinta
La inceputul constituirii ei ca stiinta, psihologia a pus accentul pe cercetarea experimentala a fenomenelor simple si pe legitatea lor matematica (psihofizica lui Fechner, psihologia senzatiilor si reflexelor a lui Wundt, etc.). Analiza intelectuala continua cu studiul memoriei, asociatiei si invatarii (Ebbinghaus, Pavlov, Thorndicke), apoi al inteligentei si gândirii (Binet, Kulpe, Piaget).
De asemenea, comportamentul uman, manifestarile acestuia si terapia disfunctiilor comportamentale au preocupat si preocupa in continuare, de la behaviorismul lui Watson pâna la terapiile comportamentale, folosite azi si ca metode de antrenament personal in obtinerea de performante profesionale si sociale.
Psihologia cognitiva
In perspectiva de eficientizare a conduitei, adaptarii si competitivitatii psihologia cognitiva ocupa un rol important, furnizând date asupra modului in care oamenii percep, invata sau rationeaza si a influentei proceselor mintale asupra explicarii comportamentului. La dezvoltarea psihologiei cognitive au contribuit curente ca behaviorismul, psihanaliza, psihologia gestaltului, precum si reprezentanti ca A. Ellis si A. Beck, care si-au propus, in cadru terapeutic, restructurarea cognitiva.
Psihanaliza
La studiul fenomenelor constiente P. Janet si psihanaliza adauga preocuparea pentru inconstient, cu mari diferente de percepere si abordare a domeniului intre reprezentantii curentului.
In psihanaliza, in timp ce Freud nu a abandonat niciodata orientarea fundamental corteziana a teoriei sale si a incercat sa descrie dinamica proceselor psihologice in termenii unor mecanisme specifice, Jung a incercat sa inteleaga psihicul uman in totalitatea sa, fiind preocupat mai ales de relatiile acestuia cu mediul mai larg. Conceptul sau de inconstient colectiv implica o legatura intre individ si umanitatea ca intreg. Din pacate, in articolul sau „Despre energia psihica” Jung a facut numeroase analogii cu fizica, adesea inadecvate pentru descrierea organismelor vii si din cauza carora teoria sa despre energia psihica este destul de confuza. Teoria lui putea fi reformulata in limbajul teoriei moderne a sistemelor si facuta astfel coerenta cu dezvoltarile curente cele mai avansate din stiintele vietii.
Psihologia Gestaltista
Un pas important catre o viziune sistemica asupra psihicului il marcheaza aparitia psihologiei gestaltiste (M. Wertheimer, W. Kohler, K. Lewin) a carei premisa metodologic-conceptuala se afla in fizica, iar cele filosofice la Kant, Descartes. Gestaltismul apare ca reactie fata de atomismul psihologiei traditionale, explicând toate functiile si procesele psihicului, constituindu-se apoi intr-o psihologie a persoanei si o psihologie sociala („câmpul psihologic” – K. Lewin).
Teoriile moderne
Aspectele structural-sistemice se regasesc si in abordarile diferite asupra personalitatii*. Teoriile moderne abandoneaza deteminismul rigid, biologizant si acorda personalitatii caracter de sistem bio-psiho-social (P. Brinzei).
Schimbarea fundamentala a viziunii despre lume reflectata in stiinta si in societate, dezvoltarea unei noi abordari a realitatii, transformarile culturale si implicatiile sociale au creat noi paradigme la nivelul multor stiinte.
Fiind depasite limite viziunii mecaniciste asupra lumii, a fizicii newtoniene, a raspunsului cartezian referitor la om, psihologia se confrunta azi cu problematici noi care solicita cercetatorilor in domeniul o perspectiva holistica, integrativa, transdisciplinara. Aceasta nu se refera numai la abordarea omului ca intreg ci si la considerarea lui ca factor integrat Universului. Paradigma holistica in psihologie contribuie la integrarea ideilor din diferite discipline intr-un cadru conceptual coerent. Din aceasta perspectiva nu poate lipsi dimensiunea spirituala a personalitatii umane, definitorie pentru secolul in care traim.
Expansiunea constiintei- psihologia transpersonala
Perioada anilor ’60 a fost dominata de o expansiune a constiintei in doua directii. Una a fost catre un nou gen de spiritualitate inrudita cu traditiile mistice ale Rasaritului, o expansiune a constiintei catre experiente pe care psihologii au anceput sa le numeasca transpersonale. Cealalta a fost o expansiune a constiintei sociale, declansata de o punere radicala sub semnul intrebarii a autoritatii. Atunci s-a structurat orientarea umanista in psihologie si in terapie care vizeaza realizarea si manifestarea resurselor umane in conditii de libertate interioara (A. Maslow).
Psihoterapia umanista
Omul echilibrat psiho-somatic si implinit in relatia cu el si cu ceilalti are constiinta de a fi integrat in fluxul natural al lucrurilor si abilitatea de a actiona in consecinte. Psihologii umanisti au studiat indivizii ca organisme integrale fiind profund interesati de cresterea personala si de autoactualizare, dezvoltând numeroase terapii noi si scoli de tip experiential si bodywork. Astfel, s-au dezvoltat multe tehnici terapeutice pentru mobilizarea energilor blocate si transformarea simptomelor in experiente. Spre deosebire de abordarile traditionale, limitate de cele mai multe ori la scimburi verbale, noile terapii incurajeaza expresia nonverbala si pun accent pe experienta directa, implicând organismul total. * (K. Jaspers, K. Schneider, G.W. Allport, K. Lewin, Sheldon, Al. Rosca, Popescu-Neveanu)
Metafora in psihoterapie
Un aspect central al noii paradigme este deplasarea accentului de la obiecte la relatii. In acest sens, Gregory Bateson sustinea ca cel mai nimerit limbaj in descrierea lumii vii este cel al relatiilor, si asta prin povestiri si metafore. Bateson considera povestirile, parabolele si metaforele ca expresii esentiale ale gândirii umane, ale mintii umane. Structura naturii si structura mintii sunt fiecare reflectia celeilalte, mintea si natura fiind intr-o necesara unitate – remarca el in lucrarea „Mind and Nature” (1979). Boteson observa ca in studiul epistemologiei, logica este inadecvata pentru descrierea structurilor biologice. Ea poate fi utilizata pentru sisteme lineare de cauza si efect, dar când succesiunile cauzale devin circulare, asa cum se intâmpla in lumea vie, descrierea lor in termenii logicii va genera paradoxuri.
Bateson a propus ca definitie a mintii cea de fenomen sistemic caracteristic pentru „lucrurile insufletite”. El a citat un set de criterii pe care trebuie sa-l satisfaca sistemele pentru ca mintea sa poata aparea. Orice sistem care satisface aceste criterii va fi capabil sa proceseze informatie si sa dizvolte fenomenele pe care le asociem mintii – gândirea, invatarea, memoria etc. El a subliniat, de asemenea, ca trasaturile caracteristice mintale sunt manifeste nu doar in organismele individuale, ci si in sistemele sociale si in ecosisteme, mintea fiind imanenta in materie la toate nivelurile vietii.
Sistemele cu autoorganizare
Un progres in a intelege notiunea lui Bateson de minte survine in studiul teoriei lui Jlia Prigogine despre sistemele cu autoorganizare. Potrivit lui Prigogine, fizician, chimist si laureat al premiului Nobel, structurile de organizare caracteristice sistemelor vii pot fi rezumate in termenii unui singur principiu dinamic, principiul autoorganizarii. Un organism viu este un sistem cu autoorganizare ceea ce inseamna ca ordinea lui nu este impusa de mediu, ci este stabilita de sistemul insusi. Cu alte cuvinte, sistemele cu autoorganizare prezinta un anumit grad de autonomie. Aceasta nu inseamna ca ele sunt izolate de mediul lor; dinpotriva, ele interactioneaza cu acesta continuu, dar aceasta interactiune nu le determina organizarea; ele se autoorganizeaza.
Psihologia transpersonala
Un alt aspect deosebit de conturat in psihologia contemporana il reprezinta intersul profund pentru spiritualitate si pentru nivelele transpersonale ale constiintei.
R.D.Laing si Stanislav Grof, psihiatrii formati in traditia psihanalitica au depasit cu mult cadrul freudian si au schimbat radical granitele conceptuale ale disciplinei lor.
Importanta relatiei in psihoterapie
Ideile lui Laing au avut o rezonanta puternica in cultura alternativa al anilor ’60, intrucât exprimau convingator cele doua teme majore, care au dominat acel deceniu: interogarea autoritatii si expansiunea constiintei. Laing a acuzat autoritatea institutiilor psihiatrice ca-i priveaza pe bolnavii mintali de drepturile lor umane de baza. Laing nu nega existenta bolilor mintale dar insista asupra faptului ca pentru a intelege un pacient psihiatru trebuie sa-l inteleaga in contextul relatiilor sale cu celelalte fiinte umane intre care un loc central il ocupa relatia intre pacient si psihiatru insusi. Un terapeut, sustinea Laing, trebuie sa fie un specialist in atentie si constientizare.
In „Politics of Experience” (1968) el scrie: „Momentele realmente decisive in psihoterapie, asa cum stie orice pacient sau terapeut care a trecut vreodata prin ele, sunt imprevizibile, unice, de neuitat, intotdeauna irepetabile si adesea indescriptibile”.
Laing a facut asertiunea radicala ca in multe din textele clasice de psihiatrie, psihopatologia proiectata asupra persoanei numita „pacient” se poate vedea clar manifestata in mentalitatea psihiatrului. In loc sa se intrebe de ce apare o boala mentala, cercetatorii incearca sa inteleaga mecanismele biologice din care opereaza boala. Acestea sunt considerate cauzele bolii si in consecinta majoritatea tratamentelor se limiteaza sa suprimarea simptomelor cu medicamente psihoactive.
Originea bolilor
Concentrarea asupra originilor bolii mentale examineaza printr-o retea de relatii multiple, in termeni existentiali. In timp ce majoritatea psihologilor si a psihiatrilor studiau comportamentul uman si incercau sa-l determine prin fenomene fiziologice si biochimice, Laing a fost preocupat de studiu subtilitatilor si distorsiunilor experientei umane.
Stanislav Grof si-a inceput munca clinica in 1956 in Institutul Psihiatric din Praga si a continuat-o in Statele Unite unde a condus personal peste 3000 de sedinte cu LSD si a avut acces la inregistrarile a peste 2000 de sedinte conduse de colegi din Cehoslovacia si SU.
Ca urmare a cercetarilor sale a publicat cartea „Realms of the Human Unconscions”(1976), o cartografie psihologica a teritoriilor necunoscute ale mintii omenesti. Grof sesiza controversele din psihologia apusena referitoare la dinamica mintii omenesti, natura tulburarilor emotionale si principii de baza in psihoterapie. El a considerat sedintele cu LSD un argument pentru elimenarea acestor contradictii.
Când compari material de la sedinte consecutive ale aceleiasi persoane, devine evident ca exista o continuitate bine definita, o desfasurare succesiva de nivele din ce in ce mai profunde ale inconstientului. O mare parte a confuziei din psihoterapia contempotana, provine din faptul ca cercetatorii individuali s-au concentrat mai ales asupra unui anumit nivel ale inconstientului si au incercat sa-si generalizeze descoperirile asupra mintii umane in totalitate. Grof sustine necesitatea unei „psihologii bootstrap*” care sa integreze diversele sisteme intr-un set de harti acoperind tot spectru constiintei umane.
* Fizicianul Geoffrey Chew sustine teoria sa bootstrap a particulelor elementare, care unifica mecanica cuantica si teoria relativitatii. Potrivit ipotezei sale natura nu poate fi redusa la niste entitati fundamentale de felul unor caramizi elementare ale materiei ci trebuie inteleasa in intregime prin autoconsistenta. Filosofia bootstrap nu accepta nici un fel de entitati fundamentale – fie ele constante, legi sau ecuatii. Universul material este conceput ca o retea dinamica de evenimente corelate, in care nici o parte nu este mai fundamentala decât alta.
Cercetarile lui Grof nu s-au redus doar la LSD, ci ele au fost coroborate cu rezultatele a multi ani de studii asupra altor stari de constiinta neobisnuite, care pot sa apara spontan sau sa fie induse prin tehnici speciale (hiperventilatia, muzica evocatoare si bodywork).
Cartografia lui Grof include trei domenii majore: domeniul experientelor „psihodinamice”, implicând retrairea complexa a unor amintiri relevante din diferite perioade ale vietii individuale; domeniul experientelor „perinatale”, legate de fenomenele biologice implicate in procesul nasterii; si un intreg spectru de experiente care merg dincolo de granite individuale si transcend limitarile timpului si ale spatiului, pentru care Grof a creat termenul de „transpersonal”.
Nivelul psihodinamic este de origine autobiografica si poate fi inteles, in mare masura, in termenii principiilor psihoanalitice de baza.
Domeniul experientelor perinatale reprezinta o parte fascianta si originala a cartografiei lui Grof. Ea exploreaza o varietate de modele empirice, bogate si complexe legate de problemele nasterii biologice. In experientele perinatale senzatiile si sentimentele asociate cu procesul nasterii pot fi retraite intr-un mod direct si realist, putând sa apara si sub forma unor experiente simbolice, vizionare. Pentru a facilita intelegerea marii complexitati a simptomelor fizice, imagistica si tiparele empirice, Grof le-a clasificat in patru grupuri, numite matrice perinatale, corespunzând stadiilor consecutive ale procesului de nastere. Studii detaliate ale relatiilor dintre diversele elemente ale acestor matrice au dus la intuitii profunde in privinta multor conditii si tipare psihologice ale experientei umane.
Al treielea domeniu al cartografiei inconstientului a lui Grof este cel al experientelor transpersonale. Acestea implica o expansiune a constiintei dincolo de granitele conventionale ale organismului si in mod corespunzator, un sens mai larg al identitatii. Deoarece modul transpersonal al constiintei transcende rationamentul logic si analiza intelectuala, el este extrem de dificil de descris de limbajul factual. Gfof a descoperit ca limbajul mitologiei pare adesea mai adecvat pentru descrierea acestor experiente.
In 1968 Grof a fondat impreuna cu Maslow si altii scoala psihologiei transpersonale, care se ocupa in mod specific de recunoasterea, intelegerea si realizarea starilor transpersonale de constiinta.
Grof sustine ca o eroare frecventa a practicii psihiatrice curente o reprezinta diagnosticarea oamenilor ca psihotici pe baza continutului experientei lor. Observatiile lui l-au convins ca idea despre ce este normal si ce este patologic nu trebuie sa se bazeze pe continutul si natura experientei oamenilor, ci pe modul in care acestea sunt manevrate si pe gradul in care ompersoana este capabila sa integreze aceste experiente neobisnuite in viata ei. Integrarea armonioasa a experientelor transpersonale este cruciala pentru sanatatea mintala, iar sprijinul si asistenta intelegatoare in acest proces sunt esentiale pentru o terapie reusita.
Ca urmare a evolutiei in plan teoretic si practic a ideilor prezentate, actuala descriere a psihopatologiei ei si a criteriilor de diagnosticare structureaza in DSM-IV o categorie aparte a tulburarilor psihice motivate de „criza spirituala”. ”Aceasta categorie poate fi utilizata cind centrul atentiei clinice il constituie o problema religioasa sau spirituala. Exemple in acest sens includ experientele tensionate care implica pierderea sau punerea sub semnul intrebarii a credintei, problemele asociate cu convertirea la o noua credinta ori punerea sub semnul intrebarii a valorilor spirituale, care pot sa nu fie legate in mod necesar de o biserica organizata sau de o institutie religioasa” (DSM IV, 2000, pag.617).
Aceasta noua grupare nosologica se impune deseori in centrul atentiei clinice. Ea este motivata de noile conditii si de schimbarile petrecute in lume si in viata oamenilor si luata in considerare de catre clinicieni poate evita pe de o parte diagnosticari pripite si eronate, iar pe de alta parte poate fi o sugestie in directionarea strategiei terapeutice.
