Revista Somatoterapia Nr. 16/2007
Varsta partenerilor influenteaza solidaritatea conjugala
Autor: psiholog, master Analiza Jung-iana MIHAELA NECULA
Solidaritatea este o functie complexa ce antreneaza toate momentele vietii familiale si pe toti membrii acesteia. Ea asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala, protectia si increderea grupului familial.
Manifestarea solidaritatii incepe inca din familiile de origine ale partenerilor prin modul in care ei au fost pregatiti, educati, orientati spre intelegerea celuilalt, spre oferirea protectiei si afectivitatii.
Solidaritatea familiala nu este un dat, ea se construieste, se perfectioneaza in procesul firesc al vietii de familie prin concesii si ajustari reciproce ale vietii de familie.
Manifestarea solidaritatii se realizeaza atat la nivelul relatiei conjugale, la nivelul relatiei parentale cat si la nivelul relatiei fraternale.
a) relatia conjugala se contureaza si se consolideaza treptat in decursul interactiunii si intercunoasterii mutuale, prin raportarea continua la cheia motivationala a fiecarui partener.
Satisfacerea reciproca a sistemelor de trebuinte a ambilor parteneri sub toate aspectele poate conferii casatoriei durabilitate si sens asigurand echilibrul psihic si fizic al celor doi. Daca exista o anumita corespondenta si complementaritate in planul ideilor, atitudinilor, conceptelor si aspiratiilor pe de o parte, iar in planul comunicarii si comportamentului erotico-sexual pe de alta parte, atunci acestea ni se par a fi elementele esentiale ale reusitei, stabilitatii si satisfactiei maritale.
Cei mai importanti factori care contribuie la asigurarea solidaritatii conjugale sunt:
1. durata convietuirii in concubinaj (inainte) si acceptarea modelului egalitar (dupa);
2. aprobarea casatoriei de catre parinti (inainte) si satisfactia fata de viata sexuala dupa;
3. homogamia etnica si religioasa (inainte) si concordanta privind existenta si numarul de copii (dupa);
4. concordanta varstelor si a nivelului de instructie (inaintea casatoriei) si complementaritate in planul aspiratiilor;
b) relatia parentala priveste in primul rand modul de relationare cu copiii, strategiile educationale utilizate dar si metode si mijloace folosite in cresterea si educarea copiilor.
Conceptiile privind relatiile parentale au evoluat semnificativ de la formele traditionale in care modelul mamei se impunea prin perseverenta si rigiditate la cele moderne in care modelul mamei moderne care se axeaza mai mult pe dezvoltarea capacitatilor instructiv formative ale copiilor si mai putin pe constrangere si schematism.
Analog se poate vorbi de modelul tatalui traditional care asigura educatia propriilor copii de pozitia celuia care are intotdeauna dreptate si ultimul cuvant in orice problema, la modulul tatalui modern care este mult mai flexibil si foloseste mult mai putine metode punitiv-restrictive.
Se constata faptul ca barbatii zilelor noastre devin din ce in ce mai implicati in viata de familie, in ingrijirea copiilor si in responsabilitati domestice.
Schimbarea rolului femeii in societatea contemporana antreneaza, simultan, schimbari ale rolului barbatului si ale motivatiilor perceptelor si realizarilor parentalitatii ca institutie si construct social.
Daca prin familia traditionala a fi parinte este mai curand o obligatie fata de societate, prin familia moderna parentalitatea este mai mult un privilegiu pe care si-l asuma din propria convingere.
Relatia parentala a trebui sa fie una caracterizata de echilibru, cadru relational optim afectiune, cooperare, colaborare, etc. si aceasta pentru ca relatia parentala influenteaza in mare masura procesul de formare a personalitatii copiilor si, totodata, modul de adoptare in perspectiva a propriului rol conjugal si parental.
b) relatii fraternale implica ansamblul relatiilor interpersonale dintre copii ce apartin aceleiasi familii. Ea are un rol important in procesul devenirii personalitatii, contribuind la formarea unei structuri atitudinal-relationale necesare pentru adaptarea si integrarea in relatii extrafamiliale.
Relatia fraternala poate genera doua tipuri de relatii:
1) una in care fratii dezvolta o afectiune reciproca si o solidaritate durabila;
2) si alta in care fratii amplifica rivalitatea si amplifica conflictualitatea.
Intre frati in cadrul grupului parental, mama detine rolul principal, ea fiind primul obiect de iubire, parteneri de relatie si factor de centrare a legaturilor. Aceasta pozitie ocupata de mama genereaza rivalitate intre frati.
Rivalitatea fraterna in sens larg apare de obicei in raport cu mama la nasterea unui frate sau a unei surori, faza in care se contureaza reactia de gelozie ajungandu-se uneori pana la opresiunea fizica si chiar uciderea fratelui. Rivalitatea fraterna in sens restrans consta in concurenta dintre frati pentru a obtine locul intai in atentia si iubirea mamei (a tatalui sau al altui membru din familie, ca substitut parental) si se exprima prin conduite de punere in valoare fie ele compensatorii sau regresive.
Rivalitatea poate genera atat reactii agresive cat si reactii demisionare, cu valoare de esec.
in cadrul fratiei cu mai multi membrii, relatiile pastreaza modelul „fratele mai mare – fratele mai mic” dar acest model se diversifica in functie de o serie de factori (sex, varsta). Pentru primul copil care pana la aparitia primului frate a fost copil unic apare un sentiment de frustrare, iar reactia de rivalitate fata de nou nascut este deosebit de intensa. Uneori la nasterea altor frati rivalitatea copilului cel mare scade, el reactionand in rol parental fata de cei mici.
Al doilea nascut beneficiaza de experienta primului dar acesta se simte ranit si frustrat de pozitia pe care el o ocupa. Locul mijlociului in familie este pozitia in care conflictele dintre identificari ating punctul maxim deoarece el nu poate deveni nici, ,cel mai mare”, nici, ,cel mai mic”. Ultimul nascut centreaza de obicei atentia mediului familiei, beneficiind de indulgenta si bunavointa parintilor si fratilor mai mari, devenind preferatul si chiar rasfatatul familiei.
Prin urmare, relatiile fraternale sunt foarte complexe si genereaza uneori unele situatii imprevizibile. in aceste situatii relatia paternala este foarte importanta, ea avand rolul de tampon al divergentelor ce pot aparea intre frati. in concluzie putem afirma ca functia de solidaritate a familiei a cunoscut o diminuare in timp datorita in special mobilitatii sociale, mobilitate care implica ruperea locului de munca de cel rezidential.
Acest lucru nu a dus decat la inrautatirea si influentarea negativa a solidaritatii familiale macinata de separarea fizica si afectiva care exista intre membrii familiei.
Relatia conjugala dar si cea parentala a inceput sa fie dominata de framantari si contradictii. Prima se datoreaza unui complex de factori (emanciparea femeii, diviziunea moderna a rolurilor in cadrul familiei, satisfacerea legata de viata sexuala), iar a doua se datoreaza adancirii diferentelor dintre modelele cultivate apartinand diferitelor generatii
