Revista Somatoterapia Nr. 07/2006
Adultul si spaimele copilului
student anul IV, Facultatea de psihologie,Universitatea Hyperion SORINA GROZAVESCU
Inca de la nastere, copilul isi construieste zi de zi o lume, adaugand fiecare noua experienta, fiecare noua informatie, tot ceea ce primeste si tot ceea ce castiga. La constructia acestei lumi, adultii ce inconjoara copilul isi aduc o foarte mare contributie. Si tocmai acesti adulti, atat de responsabili pentru noul intreg ce va sa fie, construiesc copiilor o lume de spaime.
Copilul mic, aflat in stadiul preoperational, departe inca de gandirea abstracta, nu intelege glumele, ironiile, sarcasmele si tot ceea ce vine de la un adult semnificativ este inteles ad literam si, cel mai grav, crezut.
« Esti atat de scump, ca-mi vine sa te mananc », se exaziaza unii in fata unui pui de om mimand, eventual, si gestul. Si nu pot intelege spaima copilului, adanca, profunda, reala. Si din acel moment, in gandurile celui mic va bantui intrebarea : si daca ma mananca ?
« Daca nu esti cuminte, vine mosul cu sacul si te ia », « te dau la tigani », « te las aici » sunt doar unele dintre amenintarile ce clatina fragila lume a copilului, zdruncinandu-i credinta in dragostea neconditionata a celor din jur (dragoste de care are atata nevoie pentru a creste echilibrat si linistit). Pentru ca el intelege ca mama se poate lipsi de el, iar notiune « cuminte » este atat de vaga…. Copilul plange cand vede un batran ( mosul cu sacul ) si plange disperat cand este lasat la gradinita, intrebandu-se pentru ce l-a pedepsit mama, parasindu-l.
Astfel, cosmarurile (fenomen frecvent si firesc al varstei de 2-3 ani), cauzate de conflicte interne, de ganduri culpabilizante, de experiente greu depasite, se indesesc, iar tematica lor este imbogatita. Imbogatita de insisi adultii ce-si iubesc atat de mult copilul ca « l-ar manca ».
De la innaltimea si inteligenta adulta, ne putem imagina oare cat de terifianta poate fi lumea ce inconjoara copilul ? Colturi intunecoase, zgomote fara o sursa clara, obiecte ciudate si ostile prin felul in care sunt prezentate. Nu mai dam atentie mobilelor care troznesc, dar cati monstri invizibili le pot face sa trozneasca !?
Nenumarate experienta noi sunt prezentate in termeni ce creeaza angoase (doctorul, prima zi de gradinita sau de scoala, sosirea unui nou fratior) uitand ca, pentru copil, fiecare experienta noua poate, oricum, genera angoase.
Spaimele celui mic , oricat de absurde ar parea adultului, trebuiesc luate in serios. Frica este tema de necunoscut si , pentru copil, cele cunoscute sunt atat de putine ! Interdictiile si refuzul de-a discuta anumite lucruri nu fac decat sa sporeasca zonele de necunoscut. Pentru a lumina aceste zone, copilul trebuie sa aiba autonomia de-a –si trai propriile experiente, de-a atinge si manui obiecte, de-a accepta si refuza, sigur mereu ca alaturi are in permanenta suport, sprijin si dragoste neconditionata. Desfacute in vorbe sau interiorizate prin joc, spaimele isi pierd conturul. Pipaite si manuite, obiectele redevin simple obiecte, prezentate in culori stralucitoare, experientele noi devin prilej de incantare.
Adultii prezenti in nisa de dezvoltare a copilului trebuie sa fie profund constienti ca vorbele lor, atitudinile , cerintele, pedepsele adresate copilului lasa urme adanci in dezvoltarea personalitatii adultului ce va sa devina acesta. Nici o alta activitate umana nu implica mai multa responsabilitate ca aceea de a creste un copil.


