Ți-ai dorit vreodată să fii acel om care ajută?
Care ascultă cu sens și poate face o diferență?
Poate ai visat cândva să faci psihologie, dar ai ales alt drum. Sau poate ai ajuns într-un punct al vieții în care știi că ai ceva de oferit – o voce, înțelepciune, o experiență de viață. Acum, ai ocazia să transformi tot ce e în tine într-o meserie cu suflet, recunoscută oficial și profund valoroasă pentru cei din jurul tău.
Curs consilier dezvoltare personala
Cursul de Consilier în Dezvoltare Personală & NLP, acreditat ANC, te ajută să devii un sprijin real pentru ceilalți și, poate pentru prima dată, și pentru tine.
Este un program practic, profund și flexibil, în care înveți să lucrezi cu oameni, să le înțelegi emoțiile, să-i ghidezi în procese de transformare, și să îți recâștigi propria încredere.
Pentru cine este cursul?
Acest curs este pentru tine dacă simți că e timpul să te redescoperi și să faci, în sfârșit, ceva care contează– pentru tine și pentru ceilalți.
Te formezi ca Consilier în Dezvoltare Personală & NLP într-un program acreditat ANC, alături de un psihoterapeut cu recunoaștere internațională, și înveți să lucrezi cu tehnici eficiente, aplicabile în viața reală. Nu ai nevoie de studii în psihologie- doar de o diplomă de licență, indiferent de profil.
Diploma dupa 6 luni. În doar 6 luni:
- obții o diplomă valabilă în toată Uniunea Europeană
- înveți să aplici 45 de tehnici NLP
- îți crești încrederea în tine
- înveți cum să te faci plăcut în 10 minute, să spui Nu și sa te pui pe primul loc.
- și descoperi cum să aduci mai multă claritate, încredere și echilibru în relațiile din viața ta
Programeaza-te șa interviu
Cursul este 100% live ( nu sunt sesiuni preînregistrate) , flexibil, și te poți întoarce oricând la înregistrările sesiunilor dacă ai pierdut vreuna. E timpul să investești în tine- și în noul tău început. Programează aici o ședință gratuită pe zoom ca să discutăm despre nevoile tale și despre ce oferă cursul https://calendly.com/programare-nlp/eveniment




