Revista Somatoterapia Nr.02/2006
FUNCTIA EXPERIENTIALA A EXPRIMARII ARTISTICE
“Nimeni nu a determinat inca ce e in stare corpul?dar, se spune ca, numai din legile naturii, in masura in care aceasta e considerata drept corporala, ar fi fost imposibil sa se deduca cauzele cladirilor arhitecturale, ale operelor picturii si altele asemenea, produse doar de arta omeneasca, si corpul omului n-ar fi putut construi nici un templu daca n-ar fi fost determinat si condus de suflet, dar am aratat mai inainte ca ei nu stiu ce e in stare corpul, ceea ce poate fi dedus doar examenandu-i natura”
Benedict Spinoza
Muzica, dansul, pictura si teatrul – emotiile, eliberare, exprimare, transformare. Fiecare fiinta umana prin propria sa experienta a observat legatura directa intre acestea fenomene. Toata evolutia omenirii este strans legata de arta. Cat exista omul el canta, danseaza, picteaza.
Astazi muzica, arta si corpul s-au aliat oficial intr-o formatie in care in intregime se manifesta aspectele afectiv, simbolic si energetic, acestea trei functii majore al fiintei umane. Arta ofera experienta trairilor puternice si chiar paroxistice, care pot schimba viata unei persoane. Arta este creator de sine.
In general, arta rezolva si prelucreaza niste nazuinte extrem de complexe ale organismului. Tot comportamentul nostru nu este altceva decat echilibrarea organismului in raport cu mediul la toate nivelurile existentiale – emotional, afectiv, fiziologic si energetic. Cu cat mai complexa si mai rafinata devine interactiunea dintre organism si mediu, cu atat mai intortocheate si mai incurcate devin procesele de echilibrare. Nicicand nu se poate admite ca aceasta echilibrare sa descurga pana la sfarsit armonios si neted, vor exista intotdeauna anumite oscilatii ale balantei, care va inclina cand in partea mediului, cand in partea organismului. Intotdeauna exista grade diferite de insuficienta energetica sau surplusuri de energie ce nu-si pot gasi iesirea intr-un travaliu util. Atunci apare necesitatea de a descarca din cand in cand energia neutilizata, de a-i deschide o supapa de evacuare pentru a echilibra balanta noastra cu lumea. Aceste descarcari si cheltuiri de energie neutilizata intr-o actiune utila tin de functia artei.
Arta reprezinta un mod aparte de perceptie, ce include perceptia extrasensoriala si chiar transsensoriala, care duce la cunoasterea realitatii exterioare si interioare. Arta este si un mod aparte de exprimare psihocorporala prin care pot fi relevate si rezolvate conflictele intrapsihice profunde, restabilit echilibru energetic.
Fara imaginatie si creatie nu exista arta. Imaginatia si fantezia creatoare sunt puternic incarcate emotional. Activitatea imaginatiei creatoare presupune o tensiune si o descarcare afectiva asimilata experientei autentice. Orice emotie pe care o resimtim are, in afara de expresia ei corporala, si o expresie sufleteasca, cu alte cuvinte, orice emotie se intrupeaza, se fixeaza intr-o idee. Prin urmare, emotia nu se exprima atat prin reactiile mimice, pantomimice, secretorii, somatice ale organismului nostru, ci impune o anumita exprimare prin intermediul fanteziei noastre. Pe de alta parte, orice emotie este alimentata de imaginatie, concretizandu-se intr-o serie de reprezentari si imagini fantastice, care constituie parca o a doua expresie. Acolo unde emotia isi afla descarcarea in imaginile fanteziei, jocul fanteziei slabeste manifestarea reala a emotiei, si daca noi ne-am reprimat minia in planul fanteziei, manifestarea sa exterioara va fi mult mai palida.
Opera de arta trezeste, pe langa afecte constiente, si afecte inconstiente, de o mult mai mare intensitate si avand adesea o tenta opusa. Reprezentarile cu ajutorul carora se realizeaza acest lucru trebuie alese in asa fel, incat sa ofere, alaturi de asociatii constiente, si suficiente asociatii cu complexe de afecte inconstiente tipice. Opera de arta dobandeste capacitatea de a indeplini acest obiectiv complex in virtutea faptului, ca, in procesul aparitiei sale, a jucat in viata sufleteasca a artistului acelasi rol pe care il are pentru auditor in procesul reproducerii ei, adica a oferit posibilitatea abaterii si satisfacerii in planul fanteziei a dorintelor inconstiente care le sunt comune.
La baza artei stau intotdeauna atractii si dorinti inconstiente si refulate, adica atractii si dorinti care sunt in dezacord cu cerintele noastre morale, culturale s.a. De aceea dorinti ascunse isi gasesc satisfacerea cu ajutorul artei, in desfatarea oferita de forma artistica. In procesul creatiei se elibereaza pornirile inconstiente prin mecanismul transferului sau substituirii, unind afectele anterioare cu noile reprezentari. In acest sens arta apare ca o terapie, un mijloc de a aplana conflictul cu inconstientul fara a cadea prada nevrozei.
Tot ceea ce apare in campul constiintei are o reflectare, prin releele psihosomatice, asupra intregului organism, desigur alaturi de modificarile psihice (pasagere sau persistente). Pe de alta parte, sunetele, culorile creaza in sistemul energetic al organismului anumite rezonante care, la randul sau, favorizeaza stimularea functiilor organelor corespunzatoare. Iar combinatiile ale sunetelor, din care este construit “peisajul sonor” al muzicii, sau “melodia culorilor” in opere de pictura provoaca uneori o explozie de astfel de rezonante, modificand cele mai profunde straturi fiziologice si energetice.
S-a stabilit in mod experimental ca diferitele variabile ale structurii muzicii ascultate exercita o influenta directa, per se, asupra functiilor fiziologice, independent de satisfactiile sau insatisfactiile estetice ale ascultatorului, vizand ameliorarea suferintelor psihice si somatice si cresterea rezistentei la stresurile nenumarate din viata fiecaruia sau scaderea intensitatii impactului psihosomatic, in cazul in care totusi nu a putut fi evitate (Burckhardt Schmidt – 1985).
Fenomenele acustice ale sunetelor sunt “convertite” intr-o receptie complexa:
– senzoriala: cu participarea analizatorului acustic (inclusiv “segmentul” lui cortical);
– acustica propriu-zisa: receptia sunetelor, ca atare in ambele zone simetrice din lobii temporali;
– energetica: actuvizarea prin efectul de rezonanta tuturor structurilor energetice ale organismului;
– muzicala propriu-zisa: integrarea unor calitati izolate ale sunetelor dar si a unor motive si fraze muzicale, ca si a ritmurilor la nivelul emisferei cerebrale drepte, intr-o zona simetrica cu cea a centrilor vorbirii din emisfera stanga. Aceasta zona “veritabilul centrul al muzicii” este indespensabila perceperii muzicii, sub forma ei structurala.
– intelectual-afectiva, avand sediu in emisfera cerebrala stanga si fiind implicata in constientizarea perceptiei muzicale, analiza continutului “tehnic” muzical dar si trairea ideational-emotionala al “mesajului” vehiculat de muzica ascultata.
Muzica ne relaxeaza, ne induce o anumita dispozitie, da un sens existentei noastre. Dintre efectele majore psihice ale muzicii putem enumara:
a – efect cathartic si relaxant;
b – forta de evocare a unor trairi anterioare si de sugerare;
c – stimulare psihica multipla: senzoriala (inclusiv cresterea rezistentei la efort), intelectuala (mai ales ideatia), volitionala(efect mobilizator in diverse activitati);
d – potentiarea unor procese psihice (intelectuale si mai ales afective) coexistente sau persistente;
e – conotatii erotice.
Efectul somato-visceral al muzicii este consecinta unei duble actiuni asupra unor organe si aparate prin intermediul scoartei cerebrale (indirecta) si prin actiune directa a vibratiilor sonore.
Dansterapia reprezinta o forma de psihoterapie corporala, folosind puterea eliberatoare, datatoare de sanatate a dansului, ca o supapa pentru expresia celor mai profunde sentimente, aspiratii dar si nelinisti. Tinuta si miscarea, ca fenomene corporale, sunt relevante pentru stabilirea personalitatii unui individ. Astfel, unele miscari ne pot arata cum individul este structurat psihic, unde isi au sediul capacitatile si slabiciunile sale, in ce stare se afla sistemul energetic al organismului. Dansterapia foloseste miscarile expresive, fapt ce serveste ca instrument diagnostic pentru stabilirea masurilor terapeutice.
Dansterapia porneste de la unitatea corpului, afectivitatii si a gandirii. Scopul ei este largirea posibilitatilor de expresie si desfasurare in domeniile cognitiv, emotional si corporal. Capacitatile potentiale psihice, fizice si energetice, existente la fiecare individ, sunt redestetate, activate si puse sa interactioneze. In experienta dansului creativ autentic pacientul atinge starea cathartica si corpul intuitiv isi gaseste expresia corporala, eliberatoare de energie dar si de balastul unor stari psihice negative.
Orice opera de arta ? fabula, nuvela, tragedia ? contine in mod necesar o contradictie afectiva, provoaca serii reciproc opuse de emotii. In procesul exprimarii acestor emotii prin improvizatia dramatica afectele chinuitoare si neplacute sufera o anume descarcare, nimicire, transformare in contrariul lor si reactia estetica se reduce in fond la catharsis , adica la o transformare complexa a emotiilor. In cadrul acestui proces, descarcarea energiei nervoase, care constituie esenta oricarei emotii, se desfasoara in sensul opus celui obisnuit, si arta devine astfel mijlocul cel mai puternic pentru cele mai importante si mai precis orientate descarcari ale energiei nervoase.
BIBLIOGRAFIE:
1. LUBAN-PLOZZA B., IAMANDESCU I. B., Dimensiunele psihologice ale muzicii, Ed. ROMCARTEXIM, Bucuresti, 1997.
2. VIGOTSKI L. S., Psihilogia artei, Ed. Univers, Bucuresti, 1973.
3. MEYER R., L’affectif, le symbolique et l’energetigue aux bons soins de? l’esthetique, in PSYCHO-, ECO- et SOCIO-SOMATO, No41/42, juin-oct.1998.
