In cele ce vor urma vom analiza tipuri de relatii de cuplu disfunctionale , dar mai mult decat atat, vom incerca sa relevam felul in care disfunctionalitatea relatiei de cuplu, altereaza starea afectiva a copilului, si repercursiunile psihologice pe care aceasta le genereaza la viitorul adult.
Casniciile compromis
Compromisul este definit ca o intelegere, acord, bazat pe cedari reciproce, concesii. Casnicia este definita ca trai in comun al sotilor, viata conjugala, casatorie.
Vom analiza situatie in care sotii, respectiv parintii , raman in relatie, popular spus, “de dragul copiilor”. Asadar, intorcandu-ne la definitia compromisului, sotii isi investesc copilul cu responsabilitatea de a rezolva litigiul afectiv dintre ei. Astfel, se constituie doua parghii psihologice disfunctionale:
- Relatia disfunctionala intre soti
- Investirea (inconstienta) a copilului cu sarcina de a uni o casnicie al carui liant afectiv s-a rupt.
Copilul – mediator sau motiv al unei relatii de cuplu disfunctionale?
Vechile norme socio-morale, desi si-au diminuat din impact, inca mai functioneaza pe anumite paliere. Si astfel, copilul, prin insasi vulnerabilitatea lui, devine cel mai pertinent motiv, atat in fata parintelui insusi, cat si in fata societatii. Un copil are nevoie de doi parinti ca sa creasca frumos. Aceasta este intr-adevar o varianta sanatoasa. Dar mai mult decat atat, un copil are nevoie de un model. Si mergand mai in profunzime, un copil are nevoie de modelul primordial barbat-femeie. Iar o relatie de cuplu care genereaza nefericirea unuia sau altuia dintre parteneri, produce un model de relatie nefericita.
Un copil are capacitatea de a simti, prin natura primordial simbiotica cu mama, starile si emotiile acesteia, si prin natura predominant senzoriala, starile si emotiile tatalui.
Relatii de cuplu disfunctionale
Plecam in studiul acestor relatii de cuplu, de la premisa abordata de metoda ESPEARE .Conform acesteia orice relatie este formata din: EU, TU si RELATIA DINTRE NOI. Astfel, in cazul partenerilor de cuplu, exista relatia:
SOTIE + SOT + RELATIA SOT- SOTIE= RELATIE soti
Cu siguranta, stim ca un copil are o relatie speciala cu mama. De asemenea stim ca acesta are o relatie cu tatal. Insa, mergand pe teoria mai sus mentionata, copilul are o relatie simultana si cu relatia parintilor sai:
COPIL + MAMA = RELATIE mama-copil
COPIL + TATA = RELATIE tata-copil
COPIL + MAMA+ TATA+ RELATIE soti = RELATIE copil- parinti
Intorcandu-ne la relatia dintre parinti, descoperim ca tema centrala ambivalenta. Aceasta ambivalenta este caracterizata de conflictul dat de sentimentul de a nu apartine acelui cuplu. Aceasta ambivalenta se manifesta prin atitudini si comportamente oscilante, prin stari emotionale ce fluctueza de la bucuria de a fi parinte, la nefericirea relationala, de la furie la resemnare. Astfel, se pierde notiunea de cuplu, si fundamentul acestuia ,dat de sentimentele de iubire, securitate, etc.
Ambivalenta in relatia parinte-copil
In relatia parinte-copil, parintele vine cu un bagaj emotional rezultat din mai multe planuri:
Istoria personala
Este modelul emotional si educational capatat din relatia cu parintii sai. In general, parintii reproduc in relatia cu propriul copil, modelul educational primit de la proprii parinti. De asemenea, insasi relatia de cuplu de tipul compromisului este un model care de cele mai multe ori isi are radacinile in propria copilarie. Desi constient ei isi doresc sa nu faca greselile parintilor lor, de multe ori ei reproduc sub diferite alte forme, relatia de cuplu a acestora. De asemenea, sunt cazuri in care, inconstient, acestia isi continua in relatie cu copiii, lupte incepute inca din copilarie cu proprii parinti. Se “profita” astfel de postura de autoritate cu care sunt investiti prin calitatea lor.
Starea emotionala prezenta
Parintii transmit copiilor propriile emotii atat la nivel senzorial, emotional cat si la nivel comportamental. Raportandu-ne la “casniciile compromis”, acestia investindu-si copilul cu responsabilitatea de arbitru, liant al propriei relatii, obtureaza propria identitate a copilului si posibilitatea de a fi el insusi. De asemenea, instabilitatea si ambivalenta fata de partener, creaza copilului sentimentul de insecuritate in propria familie.
Expectantele de viitor
Parintii vin in relatia cu proprii copii cu expectante personale foarte strans legate de propriile lor experiente. De multe ori, isi doresc ca proprii copii sa realizeze ceea ce ei nu au realizat, sa faca alegeri pe care ei nu au avut curajul sa le faca. De multe ori, se intampla ca parintii sa aleaga sa divorteze la cererea copilului lor. Este o decizie pe care nu au avut capacitatea de a o lua singuri. De exemplu, Crina afirma, ca desi a trait untr-un mediu dezorganizat si ostil, in care dependenta de alcool a tatalui sau a creat un cosmar atat in viata ei cat si a mamei sale, mama sa a reusit sa ia decizia divortului decat cand fiica sa i-a cerut acest lucru, la 17 ani. In acest fel, consideram ca mama a delegat copilului responsabilitatea luarii acestei decizii.
Nevoile relationale obturate de ambivalenta parintilor
Cele 8 nevoi relationale descrise de Richard Erskine, isi au radacinile neimplinirii in copilarie si se manifesta pregnant in viata adultilor. Aceste nevoi sunt: nevoia de securiate, nevoia de validare, nevoia de acceptare, nevoia de reciprocitate, nevoia de autodefinire, nevoia de impact, nevoia de initiativa si nevoia de iubire. Parintii care raman intr-o casnicie compromis, nu vor reusi sa satisfaca armonios toate nevoile relationale ale copilului. De altfel, propriile nevoi relationale ale parintilor vor fi nesatisfacute in relatia de cuplu de tip compromis.
Ambivalenta transpusa ca modele de atasament
Teoria atasamentului aduce in lumina, nevoia oamenilor de a crea si intretine legaturi fundamentale, emotionale, puternice, fata de alti oameni. Cel care a pus bazele acestei teorii este John Bowlby. Acesta subliniaza relatia dintre modelul de atasament primordial mama-copil si dezvoltarea viitoarelor relatii.
De asemenea, psihanalistul Arrieta Slade concluzioneaza in urma cercetarilor, ca un copil are predispozitie genetica de a se atasa de o persoana fundamentala. Se asigura astfel continuaitatea acestui model pe parcursul intregii sale vieti. In acelasi timp, persoana “plateste cu deranjamente functionale pastrarea continuitatii fata de o anumita persoana”, creand disfunctionalitati la nivel cognitiv si emotional.
Intorcandu-ne la tema ambivalentei in relatiile de cuplu de tip compromis , acestea se caracterizeaza prin insecuritate relationala si dependenta fata de partener. Imprevizibilitatea comportamentala este de asemenea des intalnita in relatiile de acest tip, si este data de multitudinea reprimarilor si emotiilor ambivalente care defuleaza la un moment dat prin supape comportamentale. De asemenea, oscilatiile emotionale de la afectiune la respingere, genereaza confuzie, si departare de propria identitate si emotionalitate. Acestea sunt semne caracteristice ale unui atasament ambivalent de care a beneficiat parintele inca din copilarie. Atat in relatie cu parintele, cat si in relatie cu relatia parintilor sai, copilul beneficiaza astfel de un model de atasament ambivalent.
Extras din studiul de caz prezentat de Cristina Patrascu la „Primul Congres Internaţional de Psihoterapie Integrativă „Psihoterapia azi: relaţia client terapeut între tradiţie şi modernism” organizat de Asociatia de Psihoterapie Integrativa
